De mai multă vreme s-a tot discutat despre obligativitatea ca toți românii să-și monteze repartitoare de căldură. Data limită era până la finele acestui an, numai că s-a luat decizia de a prelungi termenul, până anul viitor la 31 decembrie. Asta înseamnă că cei care nu au apucat să-și monteze aceste dispozitive, o pot face până anul viitor.
În luna iulie a acestuia an se lua decizia de obligativitate a montării de repartitoare de căldură în toate apartamentele racordate la sistemul centralizat de căldură. Nuami că, după o mai atentă analiză a situației, și pe fondul unei crize sistematice, autoritățile au decis să prelungească termenul.
Prin hotărârea din iulie era specificat ca termen limită data de 31 decembrie 2021. După analiza situației, autoritățile au revenit asupra termenului limită, fiind devansat până anul viitor, la aceeași dată de 31 decembrie.
Motivul real al devansării sunt prețurile crescute la achiziția și montarea acestor repartitoare de căldură, pe fondul creșterilor la prețurile pentru apa caldă și căldură. O cheltuială în plus, în condițiile actuale, ar putea genera mari probleme celor care până la această dată nu și-au montat dispozitivele.
Situația este una gravă, dacă ne uităm doar la nivelul Bucureștiului. Statistic, sunt doar 35% din totalul de peste 500.000 de apartamente, care au deja montate repartitoare de căldură. Dacă extrapolăm la nivel național, numărul apartamentelor scade vertiginos.
La nivelul comisiilor de specialitate din Parlament, s-a luat decizia de a se modifica termenul limită impus de lege, pentru a le da răgaz celor care nu și-au montat dispozitivele să o poată face până anul viitor, la 31 decembrie. De altfel la data intrării în vigoare a acestei reglementări, Dumitru Chispliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, declara că termenul este unul nerealizabil
„Nu cred că există posibilitatea ca într-un termen așa de scurt să se realizeze o lucrare așa de amplă. Nici nu ar fi sănătos, când toate firmele ar fi solicitate să aibă o astfel de activitate ar exploda prețurile.
În lipsa unui astfel de sistem oamenii nu cuantifică importanța respectivei forme de energie și se face risipă.”, declara în iulie Dumitru Chispliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Costurile pentru montarea unor repartitoare de căldură, variază în funcție de numărul de camere, și poate ajunge între 70, 100, sau chiar 400 de lei, dacă vorbim de un apartament cu două camere. Exponențial, în cazul apartamentelor cu trei, sau patru camere, prețul montajului va crește, după cum urmează: