Răsturnare de situație la ”Asia Express”. Sezonul 3 al reality show-ului nu îi va mai aduce pe sticlă pe haioșii Vârciu și Andrei Ștefănescu. Cine va prezenta emisiunea alături de Gina Pistol?
”Asia Express” Sezonul 3 va începe în primăvara anului viitor. De această dată, cursa celui mai dur reality show din România se va desfășura în Filipine și Taiwan, iar țara noastră este prima care va porni pe această rută în aventura Asia Express. Cele două destinații au mai fost incluse până acum în traseul concurenților, dar niciodată în această formulă.
De altfel, o altă surpriză din partea Antenei 1 pentru telespectatori o reprezintă și gazdele emisiunii. În România, show-ul a debutat pe 12 februarie 2018, când a fost prezentat de Gina Pistol și Marius Damian. În cel de-al doilea și al treilea, blondina a rămas la cârma emisiunii, dar a fost acompaniată de Liviu și Andrei. Acum, vestea zilei este reprezentată de faptul că cei doi haioși nu îi vor mai sta alături vedetei de la ”Chefi la cuțite”. În acest an, camarad îi va fi Oase, căștigătorul sezonului 2 al show-ului.
„Am emoții la fel de mari ca atunci când eram concurent. Ba nu, acum sunt de fapt mult mai mari. Atunci am plecat de acasă cu gândul să mă distrez orice s-ar întâmpla, acum simt cum îmi apasă ceva pe umeri..cred că presiunea.
Postura asta e nouă pentru mine, vine la pachet cu o super responsabilitate, dar mie mi-a plăcut atât de mult experiența Asia Express, m-am bucurat așa tare să văd locurile prin care am fost, încât acum voi fi ghidul celor de acasă. Le-am pregătit o călătorie prin cele mai spectaculoase locuri din Filipine și Taiwan, la pachet cu tot felul de povești despre aceste locuri”, a povestit Oase.