Dinamo s-a vândut, iar noul proprietar vrea să investească bani mulți. Acesta a fost anunțul care i-a încântat pe fanii greu încercați ai clubului din „Ștefan cel Mare”. Lucrurile nu stau însă chiar așa. Oficialii firmei care au cumpărat acțiunile nu se grăbesc să aducă bani „de acasă” și le-ar fi cerut jucătorilor să accepte să-și primească salariile cu întârziere. Gruparea din Ștefan cel Mare are datorii de aproape opt milioane de euro.
A fost entuziasm mare la Dinamo, după ce s-a anunțat că gruparea din „Ștefan cel Mare” are un nou proprietar. Societatea Red&White a preluat 80,7758 la sută dintre acțiunile clubului, de la Dorin Șerdean și de la Asociația „Peluza Cătălin Hîldan”. Doar acțiunile lui Dorin Șerdean ar fi costat 500.000 de euro. Fanii au fost foarte încântați și au crezut că vor urma investiții care să ajute clubul să redevină o forță în fotbalul românesc. Doar că lucrurile nu stau deloc așa.
Noul patron nu vrea să investească bani, susține gsp.ro, iar jucătorii ar fi fost rugați, din nou, să accepte ca salariile să le fie plătite cu întârziere. Asta după ce acum câteva săptămâni au intrat în grevă tocmai pe acest subiect.
„Noii acționari nu vor da bani imediat. Dar schimbarea aceasta ar trebui să vă convingă că în mai sau în iunie vă veți primi banii”, a fost mesajul lui Vlad Iacob pentru jucători.
Situația este foarte grea! Clubul are datorii de peste opt milioane de euro și se află în insolvență. Planul de redresare a fost aprobat de instanță când echipa se află în prima ligă, iar acum câteva luni noua variantă de redresare a fost refuzată de tribunal. Așa că acum, cel puțin deocamdată, se merge pe planul vechi, care prevede o reducere a datoriilor la 1,5 milioane de euro. În liga a doua este imposibil să atinge această bornă.
Dacă jucătorii și angajații lui Dinamo nu vor accepta o nouă amânare a plății salariilor, câinii nu vor putea juca nici în liga a doua în sezonul următor, pentru că nu vor avea licență.
Red&White îi are asociați pe Eugen Voicu, un afacerist amic cu Nicolae Badea, pe Andrei Nicolescu, fost vicepreședinte al Rapidului și, dar și pe Dorin Iacob, tatăl administratorului special Vlad Iacob. Sursa citată mai spune că Red&White are același plan pe care l-a avut Pablo Cortacero și își propune să găsească un investitor pentru club.
Doar că de data aceasta fanii din Asociația PCH au fost mult mai prevăzători și au impus în contract o clauză specială, în momentul în care au predat pachetul de 8 la sută din acțiuni: „Dacă oamenii nu-și îndeplinesc planul de business pe care și l-au asumat, înțelegerea noastră cade. Nu se va mai întâmpla așa cum a fost cu Negoiță și cu Cortacero!”.