Răsturnare de situație. De când ar fi divorțat, de fapt, Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac
După ce în spațiul public au apărut zvonuri potrivit cărora Ion Ion Țiriac și Ileana Lazariuc ar fi divorțat, cei doi au decis să facă lumină în acest caz și au publicat un mesaj în care anunță că divorțul a avut loc în urmă cu doi ani. Țiriac Junior și Ileana au păstrat discreția pentru a nu le face rău copiilor. Ei susțin că despărțirea nu a fost rezultatul unor conflicte sau trădări.
Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac au divorțat în urmă cu 2 ani și au ținut totul secret
Ileana Lazariuc (37 de ani) și Ion Ion Țiriac (43 de ani) au divorțat în urmă cu doi ani, dar au decis să facă anunțul public abia acum. Ei s-au căsătorit în primăvara anului 2009 și au împreună doi copii, unul de 10 și altul de 11 ani. Cei doi nu au vrut să dea detalii despre motivul pentru care au divorțat, dar au anunțat că au rămas foarte buni prieteni și că formează în continuare o familie unită.
„Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis împreună să anunţăm oficial faptul că am divorţat acum 2 ani. Nu există secrete sau evenimente picante la baza deciziei noastre şi am dorit această perioadă de linişte şi discreţie atât pentru noi, dar în special pentru copiii noştri fără să intervină alte speculaţii şi scenarii fabricate. Deşi nimic nu s-a schimbat cu privire la cât de mult ne iubim, vom rămâne în continuare cei mai buni prieteni, suntem şi vom fi o familie unită şi părinţii a doi copii minunaţi. Vieţile noastre vor rămâne în continuare private şi aceasta este singura noastră declaraţie în legătură cu acest subiect. Vă mulţumim pentru înţelegere”, este anunțul făcut de Ileana Lazariuc și Țiriac Junior.