Serena Williams și-a anunțat retragerea după US Open 2022 și este decisă să reușească un turneu memorabil. Jucătoarea de 40 de ani și-a sfidat din nou vârsta și a reușit surpriza zilei după ce eliminat-o pe Anett Konteveit, locul doi WTA. Mats Wilander este uluit că sportiva din SUA s-a calificat în turul trei la competiția de la Flushing Meadows.
Mulți au crezut că aventura ei se va termina încă din primul tur de la US Open. Organizatorii aveau aranjat spectacolul de final, dar Serena Williams a uimit din nou. După ce a eliminat-o pe Danka Kovinic, în prima partidă, în turul secund a reușit marea surpriză și a învins-o și pe sportiva care ocupă locul doi în clasamentul WTA.
Serena Williams, locul 413 WTA, s-a impus cu scorul 7-6(4), 2-6, 6-2 în confruntarea cu estona Anett Konteveit. Partida a durat două ore și 29 de minute.
„Sunt o jucătoare destul de bună (n.r- râde). Asta fac cel mai bine. Îmi plac provocările”, a declarat, la finalul partidei, jucătoarea care a câștigat 23 de turnee de Grand Slam.
Specialiștii sunt uimiți de „fenomenul Williams”. Mats Wilander nu s-a ferit deloc de cuvinte mari și a spus că sportiva de 40 de ani a devenit una dintre favoritele turneului.
„Nu am auzit o mulțime atât de zgomotoasă niciodată. Serena a învins numărul doi din lume și asta înseamnă că a trecut de una dintre cele mai consistente jucătoare, sunt uimit. Deplasarea pe teren a fost mult mai bună decât m-aș fi așteptat vreodată și serviciul a revenit. Ea este o amenințare acum.
Sunt surprins că poate continua în turneu, dar am văzut-o pe Serena făcând asta la turneele de Grand Slam la care a ajuns prea multe meciuri în picioare. Ea câștigă un meci, apoi două, apoi «răstoarnă complet mesele» și acum este una dintre favorite.
Îmi place mentalitatea ei. Este multă presiune. Cred că acesta este un semn că urmează mai multe victorii, ea crede că vor urma. Așa câștigi 23 de Grand Slam-uri. Ea interiorizează problemele în fața ei și se folosește de mulțimea. Ea devine vechea Serena și are acel ochi de tigru – uimitor”, a declarat Mats Wilander la Eurosport.
Adversara din turul doi a fost foarte afectată de înfrângere. Anett Konteveit a început să plângă la conferința de presă.
Anett Kontaveit couldn’t hold back her tears after last question and left press conference early 😭😭😭 pic.twitter.com/obdzrAhnBL
— DenizTheTennis (@denizthetenis) September 1, 2022
Serena o va înfrunta în următorul meci se simplu pe Ajla Tomljanovic. Jucătoarea din SUA participă și în competiția de dublu, alături de sora ei, Venus.