Guvernul se laudă cu majorarea pensiilor, dar Rareș Bogdan face un anunț trist: ”Pensionarii vor pierde din nou, în 2019!”

de: Daniel Ștefan
07 05. 2019

Rareș Bogdan, candidat din partea PNL la alegerile europarlamentare, critică dur PSD și politicile sale prin care îi manipulează în special pe pensionari. Fostul prezentator spune că tocmai aceștia vor avea cel mai mult de pierdut.

„Arma” secretă a PSD-ului a fost întotdeauna reprezentată de pensionari pentru că ei alcătuiesc o bună parte din electorat (restul, mai ales tinerii, spun că nu-i interesează politica, așa că îi lasă pe alții să le decidă prost viitorul). În acest context, Rareș Bogdan „atacă” exact punctul sensibil al social-democraților.

PSD s-a asigurat că are de partea sa populația majoritară, adică pensionarii, așa că le-a mărit (aparent) pensiile. Liberalii spun însă că alianța PSD-ALDE va fi nevoită să le scadă în cele din urmă, atunci când nu vor mai fi suficienți bani pentru a susține aceste creșteri.

Evident, și liberalii au beneficiat de creșterea pensiilor speciale și nu s-au opus atunci când a fost propusă și votată măsura.

Nu uită, însă, că e campanie electorală și se apropie de sfârșit, pentru că pe 26 mai, românii sunt așteptați la urne ca să-și voteze reprezentanții în Parlamentul European.

Rareș Bogdan critică dur PSD, că doar e campanie electorală

PNL joacă o carte importantă prin persoana lui Rareș Bogdan, care este o figură cunoscută în România datorită prezenței sale în televiziune de ani de zile. Tot el s-a remarcat, de-a lungul timpului, și prin criticarea mai multor politicieni, dar în special a PSD-ului. Acum, Liviu Dragnea este ținta lui principală.

PSD în 2018 și 2019 a tăiat pensiile pensionarilor. Pensiile trebuiau să crească anual, conform legii. Prin majorarea pensiilor cu 10% de la jumătatea anului pensionarii au pierdut. Acum în 2019 vor pierde din nou , a declarat Rareș Bogdan, în cadrul unei emisiuni.

Rareș Bogdan critică dur și ordonanțele de urgență pe chestiunile de Justiție, care au inflamat opinia publică încă de la începutul guvernării PSD-ALDE.

Abuzul nu tebuie să fie susținut de nimeni. PSD vrea control politic asupra procuraturii. E esențial ca un român să ocupe o funcție la nivel European. Sunt incompetenți, populiști, își bat joc de cetățeni. Niciun parlamentar nu trebuie să aibă imunitate, a mai spus fostul moderator.