Ramona Păuleanu și avocatul Adrian Cuculis pregătesc botezul fiului lor, după 8 luni în care micuțul a stat internat în maternitate în urma unor complicații survenite din cauza infectării cu o bacterie intraspitaliceasă. Cei doi au stabilit data la care va avea loc evenimentul și sunt nerăbdători să îl încreștineze pe Luca.
Băiețelul lor este un adevărat luptător și a reușit să depășească momentele dificile de după naștere, chiar dacă, în unele situații, starea sa era critică. Acum se boate bucura alături de surioara sa geamănă de o viață normală.
Adrian Cuculis și Ramona Păuleanu au trecut prin momente extrem de grele după nașterea prematură a gemenilor Alexandra și Luca. Fetița și-a revenit și a fost externată mult mai devreme față de fratele ei, care din păcate a avut ghinionul să se infecteze cu o bacterie intraspitalicească, din cauza căreia a suferi complicații, fiind nevoit să stea internat mai bine de opt luni.
În ciuda fragilității și a cumpenelor prin care a trecut, micuțul Luca a reușit să câștige lupta cu boala și să se întoacă acasă lângă surioara lui. Și cum băiatul nu a avut parte de un botez așa cum se cuvine, din motive lesne de înțeles, părinții săi au hotărât să îl încreștineze acum.
Evenimentul va avea loc chiar înainte de Săptămâna Mare a Postului Paștelui, respectiv pe data de 16 aprilie. La petrecerea, care va fi organizată în afara Bucureștiului, sunt invitați mulți prieteni și rude ai avocatului și soției sale. Ceremonia religioasă va fi un pic diferită față de cea obișnuită, însă Adrian Cuculi nu a dorit să dea foarte multe detalii despre acest lucru.
„Va fi o ceremonie specială, la care vor lua parte în sfârșit ambii noștri copii. Alexandra, fetița noastră, s-a bucurat ceva mai devreme de același lucru. Acum, i-a venit rândul lui Luca. Așteptăm toți cu mare bucurie acea zi!”, a declarat pentru Impact.rocunoscutul avocat.
Luca le demonstrează pe zi ce trece părinților săi că este un adevărat luptător. Micuțul reușește să recupereze constat din diferența de dezvoltare dintre el și surioara lui.
„Luca are deja șapte kilograme și jumătate, cu două mai puține decât sora sa, Alexandra. La modul ideal ar fi trebuit să aibă acum spre zece kilograme. Însă sunt sigur că va recupera. Acum e foarte bine. Îl vedem cum se dezvoltă sub ochii noștri”, a declarat Adrian Cuculis.
Soția cunoscutului avocat a intentat un proces Spitalului Filantropia din Capitală, aducând acuzații de malpraxis. Fosta rezentatoare de la Pro TV solicită daune de un milion de euro și spune că este hotărâtă să meargă „până în pânzele albe” pentru a-și căuta dreptatea. Ramona Păuleanu spune că banii îi va dona pentru o cauză nobilă.
“Am dat în judecată spitalul Filantropia pentru malpraxis. Pentru faptul că, la două luni de la internare, băiatul meu a făcut septis și meningită bacteriană după ce a luat un enterococ de acolo. Da, le-am cerut un milion de euro despăgubiri. Un milion, ați citit bine. Nu ca să mă îmbogățesc, nu avem nevoie de bani.
Avem nevoie de dreptate, iar banii mergeau, în cazul în care câștigam, către o cauză în care credeam. Îmi voiam băiatul bine, nu-i sumă să compenseze suferința lui. N-am făcut mare tam tam pe subiectul ăsta. De fapt, nu l-am dezvoltat deloc. De ce? Sunt mai multe motive, poate voi avea timp să le expun. Cred că cel mai important e că nu știu cât de departe aș fi mers cu demersul ăsta, dar acum știu că merg până în pânzele albe”, a scris în urmă cu ceva timp prezentatoarea de la Pro TV pe Facebook.