Frumoasa prezentatoare a matinalului de la Antena 1 a făcut un pas uriaș, o investiție la care visa de ceva vreme. Ramona Olaru și-a luat primul apartament, însă a ținut secret întregul proces pe care a trebuit să îl parcurgă până la semnarea actelor. Cât costă o locuință în blocul vedetei.
La scurt timp după ce a intrat în gașca matinalului de la Antena 1, Ramona Olaru a reușit să cucerească publicul, devenind unul dintre cei mai îndrăgiți membri ai echipei Neatza. Frumoasă, spontană, cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat, a reușit să își păstreze zâmbetul pe buze chiar și în cele mai dificile momente ale vieții sale.
A trecut printr-un divorț și mai multe despărțiri dureroase, însă nu a pierdut speranța că, într-o bună zi, își va întâlni adevăratul suflet pereche, bărbatul alături de care să își poată întemeia o familie. Până atunci, se concentrează pe cariera sa și pe prezent. Recent, Ramona Olaru a făcut un pas uriaș, una dintre cele mai importante investiții pe care o face o persoană: și-a cumpărat prima locuință.
Cu toate că, în general, este foarte deschisă cu fanii săi, împărtășind cu ei, pe platformele de social media, cele mai frumoase evenimente pe care le trăiește, prezentatoarea a ales să țină secret întregul proces pe care l-a parcurs până la momentul semnării actelor. Acum, totul a ieșit la lumină: Ramona Olaru şi-a luat primul apartament.
„Astăzi se întâmplă un lucru important în viața mea și trebuia să mă îmbrac frumos și să mă aranjez. Și bineînțeles să am energie bună, am să vă țin la curent despre acest aspect cât pot de repede. Am fost acasă să duc perechea de pârși pe care am primit-o cadou, am umplut casa cu animăluțe.
Să nu mi se vadă datele, semnez, pentru prima dată după atâția ani de stat în chirie, am casa mea! Nu mă deranjează că semnez atât de multe acte, am întâlnit mulți oameni în această cursă, mai ales de acum că trebuie să amenajăm, etc.
E și doamna notar aici care îmi explică tot, că sunt de la țară. Acum că am plecat, vreau să știți că am ținut pe liniște acest subiect, am zis acum câteva luni că spre finalul anului se va concretiza acest aspect. Am achiziționat prima mea casă, apartament, acum o să înceapă nebunia, o să vă țin la curent cu totul. Îmi vine să plâng, doar eu știu câte milioane de pași au fost până acum, să fie bine!”, a spus Ramona Olaru, într-un videoclip publicat în secțiunea InstaStory.
Te-ar putea interesa și: Ramona Olaru a luat o decizie neașteptată: „Am fost să mă mai curețe de energiile negative” VIDEO EXCLUSIV
Ramona Olaru are toate motivele să fie fericită! După o simplă cutare în mediul online, putem vedea că apartamentele din blocul în care se va muta vedeta nu sunt deloc ieftine.
Cei care îi vor fi vecini scot din buzunar sume destul de mari, în condițiile în care prețurile pornesc de la: 110.000 de euro pentru un studio dublu, 118.000 de euro pentru un apartament cu două camere, 168.750 de euro pentru un apartament cu trei camere și 235.000 euro pentru un apartament cu patru camere.
Te-ar putea interesa și: Poliția a venit peste Ramona Olaru acasă, noaptea trecută. Ce s-a întâmplat: ”Îmi bătea inima ca la porumbei”