Alăturarea Ramonei Olaru la echipa Neatza cu Răzvan și Dani i-a adus vedetei nu doar un capital de imagine, ci și venituri pe măsură, la care se adaugă contracte de imagine care au venit pe parcurs. Deși se bucură de un statut financiar, care îi permite să se răsfețe și să își cumpere ce își dorește, coprezentatoarea este foarte atentă la capitolul finanțe. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, colega lui Răzvan și Dani ne-a spus în ce investește constant bani, dar și care este dorința pe care o mai are de îndeplinit.
Ramona Olaru a profitat de vacanța de iarnă pe care a avut-o de la emisiune pentru a-și încărca bateriile într-o escapadă de două săptămâni în America. Pe harta distracției s-au numărat New York, New Jersey, Barbados, și Miami. Vedeta Antenei 1 își stabilește bugetul pentru călătorii, domeniu în care, recunoaște că face cele mai mari investiții, dorindu-și să-și creeze multe amintiri faine și să exploreze diverse destinații de pe glob.
Ce plăceri vinovate ai, Ramona? Pe de dai cei mai mulți bani?
Plăceri vinovate? Pe ce cheltui cei mai mulți bani? Înainte să încep cu apartamentul, cred că pe pantofi și genți, dar nu foarte mulți, mai mulți decât în celelalte domenii, dar eu nu cheltuiesc ca o nebună. Sunt foarte organizată, pentru că eu fac banii pe care îi am și atunci mă gândesc la munca mea.
Citește și: Iubitul Ramonei Olaru i-a cerut să-și dea demisia de la Antena 1. Cum a reacționat asistenta de la Neatza
Așa ai fost de la început sau ai avut și perioade în care ai simțit nevoia să te răsfeți?
Nu, cei mai mulți bani i-am cheltuit și îi cheltuiesc pe vacanțe. Vreau să văd cât mai multe locuri din această lume, să știu pe unde am trăit și de ce am trăit.
Ce superstiții ai ca să îți meargă bine?
Nu am, dar poate dacă aflu una care a avut efect asupra cuiva, vreau să o aflu ca să învăț și eu să fac ceva, să prind ceva, nu știu, să mă îmbogățesc sau nu știu, să rămân însărcinată, din astea!
Baftă!
Îmi doresc, ce să facem, acum să se prindă.
Poate fi pentru 2024 o dorință.
E clar, asta rămâne prima pe toate listele, fie de Crăciun, fie de Paște, de ziua mea, de orice.
Legat de apartament a fost o dorință pusă anul trecut?
Nu a fost pusă în perioadele astea gen Revelion, dar era o chestie pe care mi-am implementat-o cu probabil un an doi înainte și știam că o să o materializez. Eu știu exact că dacă îmi doresc ceva neapărat, eu fac, nu am nicio problemă. Știu exact și în ce perioadă realizez niște lucruri.
Anul trecut, Ramona Olaru a devenit proprietara unui apartament spațios, pe care îl amenajează după gustul ei. Vedeta preconizează că își va inaugura locuința în februarie.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu