Ramona Gabor a fost prinsă la furat! Ce a luat sora Monicăi Gabor

de: Alexandra Chivu
24 08. 2020

Ramona Gabor nu stă locului un ceas. Ba merge la cele mai luxoase restaurante, ba se distrează pe yacht-uri la petreceri exclusiviste, căci viața de prințesă din Dubai asta presupune. De această dată, a produs, însă, o mică…ilegalitate, lăsându-se condusă de pofta de moment.

Ramona Gabor, la furat de struguri în Dubai

Viața Ramonei Gabor este controversată și misterioasă, căci în doar câțiva ani a trecut de la operații estetice la viața de milionară. Plecată din Bacău, dintr-o familie modestă, șatena a știut să se ridice și să-și asigure un trai de lux departe de plaiurile mioritice. Vacanțe exotice, restaurante celebre și o garderobă plină de haine în ediție limitată sunt doar câteva dintre ingredientele care îi fac zilele mai frumoase.

„Am știut întotdeauna să iau aoportunitățile ca atare, dar mă uit și în spate, în trecut”, spunea Ramona Gabor într-un interviu pentru emisiunea ”Răi da’ Buni”. De altfel, declarația sa se potrivește cu gestul pe care l-a făcut deunăzi, semn clar că vedeta nu a uitat de unde a plecat.

„Sper să nu mă certe nimeni”

Aceasta s-a filmat în timp ce conducea spre casă. La un moment dat, a coborât din mașina sa extravagantă și a intrat pe terenul unei vii, aflat pe marginea drumului. Neputând să-și potolească pofta, sora Monicăi Gabor a furat un ciorchine de struguri negrii.

Ramona Gabor a oprit pe marginea unui drum pentru a fura un chirchine de struguri

„Deci tocmai ce am oprit ca să fur un strugure, pentru că arată atât de bine. Sper să nu mă certe nimeni”, spune Ramona Gabor în filmulețul postat pe Instagram.

Pentru că ține la regulile de igienă, șatena nu a mâncat strugurii înainte de a-i spăla bine. Iar după ce și-a satisfăcut pofta, și-a făcut cadou o sesiune de bronz și relaxare, pe terasa locuinței sale de poveste din Dubai.