Raluca Turcan a surprins cu apariția sa la consultările de la Cotroceni care au loc în acest moment. PNL își prezintă chiar acum propunerea de premier. Cum a copiat-o Turcan pe Dăncilă în în ziua numirii noilor miniștri?
Azi, 11 octombrie, au loc consultările pentru noii miniștri. Partidul Național Liberal susține chiar acum faptul că este pregătit să preia locul liber lăsat de guvernul Dăncilă. Momentan se așteaptă decizia președintelui României. Un detaliu pe care l-au văzut românii a fost faptul că Raluca Turcan a apărut la consultări într-o rochie albatră, extrem de asemănătoare cu cea purtată de Dăncilă. De asemenea, avea la piept și o broșă, semnătura fostului prim-ministru.
Amintim că șeful statului urmeacă să se consulte cu: reprezentanții Uniunii Salvați România la orele 11:30, cu cei de la UDMR la orele 12:00, cu PMP la 12:30, cu delegația grupului Pro Europa la 13:00, cu cei de la ALDE la orele 13:30 și cu reprezentanții de la minoritățile naționale la orele 14:00. Partidul Social Democrat nu va participa, cu toate că în prima instanță a susținut că va fi parte a consultărilor.
„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine (n.r. vineri), începând cu ora 11,00, fiindcă avem urgentă nevoie de un guvern. Voi asculta opţiunile partidelor şi voi propune o soluţie de executiv cu mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă şi eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfăşura acestea. Acestea nu se pot face decât dacă există un consens al formaţiunilor parlamentare. În cadrul consultărilor va conta în ce măsură există un astfel de consens şi care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare”
Klaus Iohannis