Raluca Tănase, transformată total de operațiile estetice. Cum a ajuns să arate acum

de: Năstase Mirabela
23 02. 2022

Raluca Tănase pare total transformată de operațiile estetice, iar fanii i-au reproșat chiar că a exagerat cu intervențiile. Raluca Tănase, una dintre surorile care au compus trupa Bambi, a ieșit din lumina reflectoarelor și s-a dedicat zonei de business, pe care îl promovează pe rețelele sociale.

Raluca Tănase, transformată total de operațiile estetice

Raluca Tănase arată total diferit față de cum era atunci când activa pe scenă. Acum, în urma mai multor intervenții estetice, mai ales în zona feței, vedeta arată diferit față de înainte, când nu intervenise cu modificări estetice la nivelul nasului, al pomeților, al bărbiei și al buzelor.

„Doamne, dar ce modificata ești la față!” i-a scris una dintre urmăritoarele de pe Instagram.

„Parcă nu mai ești tu, nu exagera cu transformările”, a fost remarca altui fan.

Raluca Tănase nu mai cântă, ci este mâna dreaptă a surorii sale, Denisa Tănase, cea care deține o afacere profitabilă cu parfumuri.

„Firma e cumva în zona de familie, pentru că nu am știut să lucrez altfel. Niciodată nu am folosit cuvântul angajați. Nu sunt șefă. Noi suntem colegi. Cu toții am învățat împreună. Nu fac diferențe între oameni. Sora mea nu are un statut privilegiat”, a spus Denisa Tănase despre firma sa de parfumuri, la Teo Show.

„Dacă mă lăsa de capul meu, cheltuiam toți banii firmei”, spunea și Raluca amuzată, cea care acum se bucură de un statut privilegiat.

40 de parfumerii deschise în Europa

La ora actuală, vedeta are peste 40 de parfumerii deschise în Europa, dintre care unul inaugurat recent la Cannes.

„Secretul reușitei este în primul rând foarte multă muncă. Și când spun foarte multă, mă refer la muncă, zi de zi, fără oprire. În al doilea rând, am avut ambiția să urmăresc ideile pe care mi le-am proiectat.

Am avut familia lângă mine. Pe soțul meu, pe sora mea, iar atunci mi-a fost mai ușor. În multe lucruri, soțul meu m-a și împins din spate, el este cel care m-a sfătuit să îmi asum anumite riscuri și am avut rezultatele acestea”, spunea vedeta în cadrul podcastului lui Mihai Morar.

Denisa Tănase a mai dezvăluit că în primele 8 luni nu am avut niciun angajat și că lucra din mansarda firmei soțului ei, care îi făcuse o măsuță, iar de acolo livra coletele. După trei ani de la înființarea afacerii, sora Ralucăi Tănase se bucură de o cifră de afaceri de 4 milioane de euro.