Parlamentul a aprobat joi solicitarea președintelui Klaus Iohannis de prelungire a stării de urgență pe teritoriul României. Cetățenii așteaptă nerăbdători acum să știe când vor putea reveni la viața normală, cea dinainte de COVID-19.
Când vom reveni la viața normală și ne vom putea întoarce la muncă? Cu siguranță, aceasta este principala întrebare care a încolțit în mintea românilor și, de fapt, în mintea a sute de milioane de oameni de pe întreg globul. Experții sunt precauți și oferă puține argumente de optimism pentru următoarea perioadă.
Toți speră doar ca nu cumva spitalele să devină copleșite, în cazul în care prea mulți pacienți se îmbolnăvesc deodată. În plus, cadrele medicale care tratează pacienții sunt expuse, la rândul lor, la riscuri ridicate de îmbolnăvire și chiar deces.
De interes este că toate studiile de până acum dovedesc eficiența restricțiilor împotriva răspândirii virusului. Cu toate acestea, un virus nu poate fi eliminat cu totul dintr-un areal geografic. De aici se ridică întrebarea: când va fi sigur pentru cetățeni să circule liber și să revină la muncă? Când vor putea sistemele de sănătate să controleze această pandemie, pentru ca oamenii să revină la viața normală?
Medicul Alexandru Rafila este de părere că acest lucru se va întâmpla tocmai la jumătatea anului 2021. Doctorul explică faptul că, dacă ajungem la 70 – 80% populație imunizată, prin boală și apoi prin vaccinare, atunci putem opri transmiterea.
„Trebuie să devină o obișnuință distanțarea fizică, purtatul măștilor, spălatul pe mâini, atunci vom putea intra într-un ritm care să nu ducă la exacerbări ale transmiterii infectării și să ajungem la o situație relativ normală, educațional, economic, altfel, toate discuțiile despre capacitatea sistemului de sănătate nu mai sunt de actualitate pentru că sănătatea e susținută de capacitatea economică. Asta, până când apare un vaccin, când boala poate fi învinsă.
Tratamentul aduce mari speranțe celor care sunt bolnavi, dar un vaccin contribuie la întreruperea transmiterii. Dacă ajungem la 70 – 80% populație imunizată, prin boală și apoi prin vaccinare, atunci putem opri transmiterea și să ne întoarcem la viața de dinainte. Dar asta nu cred că se va întâmpla mai devreme de jumătatea anului viitor”, a declarat doctorul la Digi 24.