02 sept. 2022 | 10:24

Rafael Nadal și-a speriat fanii la US Open 2022. Campionul spaniol a oprit meciul, s-a întins pe jos și a cerut intervenția echipei medicale – VIDEO & FOTO

Sport
Rafael Nadal și-a speriat fanii la US Open 2022. Campionul spaniol a oprit meciul, s-a întins pe jos și a cerut intervenția echipei medicale - VIDEO & FOTO

Rafael Nadal, momente de panică la US Open 2022. Campionul spaniol și-a spart nasul cu racheta în timpul meciului cu Fabio Fognini și a avut nevoie de intervenția echipei medicale. Momentul a fost filmat, iar reluările au fost prezentate pe ecranul arenei. Abia atunci spectatorii și-au dat seama despre ce este vorba.

Rafael Nadal și-a spart nasul cu racheta la US Open 2022

„Wow, ce s-a întâmplat aici?”, a fost prima reacție a comentatorilor. Nici ei, nici fanii nu și-au dat seama de la început de ce Rafael Nadal s-a oprit brusc, în timpul punctului. Campionul spaniol s-a dus la marginea terenului, s-a întins pe spate și a așteptat intervenția echipei medicale. „Îi curge sânge din nas”, au remarcat comentatorii.

După ce au fost difuzate mai multe reluări, fanii și jurnaliștii au realizat ce s-a întâmplat. Racheta lui Nadal a ricoșat din suprafața dură și s-a izbit de nasul jucătorului. Medicii s-au chinuit câteva minute să oprească sângerarea și apoi i-au pus un plasture.

 

„Matadorul” s-a întors pe teren și și-a continuat recitalul. A câștigat în patru seturi, 2-6, 6-4, 6-2, 6-1, partida cu italianul Fabio Fognini, din turul doi de la US Open 2022. Duelul a durat două ore și 38 de minute.

„Sunt ok. Am fost puțin amețit la început. Mi s-a mai întâmplat la golf, dar nu cu o rachetă de tenis”, s-a amuzat sportivul la finalul meciului.

Rafael Nadal are soția internată la o clinică din Spania

Rafael Nadal se concentrează admirabil la tenis, deși familia lui trece prin momente dificile. Soția lui este internată la o clinică privată din Palma de Mallorca. Xisca se află sub observație în a 31-a săptămână de sarcină și va rămâne internată, cel puțin până în săptămâna 34, potrivit publicației La Razon.

Rafael Nadal a aflat că va avea un băiețel, dar medicii au spus că există riscul ca sarcina să nu ajungă la termen, iar copilul să se nască prematur.