Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a intrat în direct în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, unde a vorbit despre certificatul verde, dar și despre închiderea școlilor.
Raed Arafat a vorbit azi în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani despre cazurile de coronavirus care s-au tot înmulțit în ultima perioadă. El a făcut recomandări în acest val patru al pandemiei, precum purtarea măștii responsabil, dar și vaccinarea.
”Situatia este una care este una îngrijorătoare și acest lucru îl vedem cu toții, creșteri continue de cazuri, asta ne atrage atentia că suntem într- o fază în care trebuie să acționam responsabil. În spații închise trebuie purtată masca, în transportul public, masca. Apoi, protecția noastră. Metoda vaccinării.
Cei care se vaccinează trebuie să știe că dacă se infectează nu ajung în terapie intensivă în marea majoritate. Este un val care va trece și el, trebuie să respectăm niște reguli de bază. Cine se informează corect merge să se vaccineze”, a declarat Raed Arafat.
Se știe că trecerea la școala online se face atunci când localitățile trec de pragul 6 la mie, iar despre această măsură Raed Arafat a spus:
”Mai bine luăm măsuri în altă parte, decât să închidem școala din nou. Primul loc pe care îl deschizi e școala, iar ultimul loc pe care îl închizi este școala. Marea parte a copiilor se infectau și înainte, dar erau manifestări minore. Protecția copiilor se face și prin vaccinarea părinților.”
De asemenea, începând de ieri, 20 septembrie, în localitățile din România unde rata incidenței cazurilor de coronavirus depășește 3/1.000 de locuitori, însă nu trece de pragul de 6, certificatul verde este obligatoriu pentru toți cei care vor să intre în restaurante, să meargă la cinema, la piscină sau la competiții sportive sau să participe la nunți și botezuri. Despre această măsură, Raed Arafat a spus:
”Dacă se pune regula intrării la restaurant pe bază de certificat verde înseamnă că sunt reguli ca să nu se închidă acel restaurant. Daca se respectă regula certificatului verde înseamnă că și patronul și clienții sunt protejați. Ca restaurant, funcționezi mai departe cu certificatul verde”, a declarat șeful DSU Raed Arafat, la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani.
De menționat este că certificatul verde este folosit începând din 1 iulie, la nivel european pentru a facilita călătoriile între statele membre UE.
La final de august, Guvernul României a adoptat o ordonanță prin care este creat cadrul legal ca acest document să poată fi folosit și pe plan intern, nu numai pentru deplasările internaționale.