Raed Arafat, declarații de ultimă oră despre efectele secundare ale vaccinului și teoria conspirației în România

de: Bișinicu Andreea
30 07. 2021

Vineri, 30 iulie, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a vorbit despre campania de vaccinare a populației împotriva coronavirusului, în exclusivitate în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus.

Ce a declarat Raed Arafat despre efectele secundare ale vaccinului anti-COVID

Secretarul de stat în MAI a pus accent pe felul în care românii nu au încredere în campania de imunizare anti-COVID-19, vorbind despre dezinformarea care are loc în România și diversele teorii ale conspirației, care par a fi susținute de către unii medici.

Raed Arafat a vorbit despre un posibil val 4 al pandemiei care ar putea lovi România. Cu toate acestea, șefu DSU susține că au destule paturi pregătite la secțiile de ATI în cazul în care va fi nevoie.

„La acest moment, la 40-50 de pacienti in ATI, când am avut peste 1.000, capacitate de absorbitie exista, s-au trimis ventialtoare noi. (…) Acum, paturile la ATI, marea parte, s-au intors la cazurile non-COVID.

În secunda in care creste numărul cazurilor, poate nu ca in valul din decembrie…, ne putem intoarce la cele 1.500-1.600 de paturi de COVID, cu detasari, relocari personal, cu tot ce am facut. Aici sunt cele 1.600 de locuri.

Am semnat 12 ordine de relocare, sa mearga medici infectionisti, de urgenta, a fost un mecanism intreg. Tot mecanismul e acum mai jos ca alerta, dar oricand poate fi ridicat si cu reintroducerea numărului de paturi”, a mai spus Raed Arafat, vineri, în exclusivitate, la „Culisele statului paralel”.

„Acum suntem la peste 40 (de pacienți – n.red.), ieri erau 48. La orice semnal peste această cifra, de creștere, Ministerul Sănătății va trebui să solicite spitalelor care au revenit la non-COVID sa revina la COVID, începând cu spitalele infecțioase.”, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat, despre teoriile conspiraționale privind vaccinarea

De asemenea, șeful DSU este dezamăgit de teoriile conspirației care ar fi dezinformat poporul român cu privire la campania de vaccinare anti-COVID.

„Nu zic ca a eșuat (campania de vaccinare – n.red.), poate că nu a mers cu viteza pe care noi am vrut-o . Sunt multi factori care au dus la refuzul vaccinarii, nu e un singur factor. Avem 5 milioane de vaccinati din 18 milioane.

E foarte bine. Daca luam eligibili, deja procentul e mai bun. E clar ca noi si Bulgaria suntem pe ultimele locuri. Bulgaria e ultima, noi suntem pe la 30%, Bulgaria la 20%. Problema este de ce am ajuns aici. Noi am fost primii cu initiativa de vaccinare.

Nu dau vina pe medici, văd deja titluri <<Arafat dă vina pe medici>>. Am vazut la o emisiune că un medic a spus că cei vaccinati vor face leucemie. Dacă o parte din populație vede că un medic spune asta, vor zice, gata, nu ne mai vaccinam.

Eu va dau un exemplu: O țară ca Israel cand ia decizia sa faca vaccinare în masă în modul in care l-a facut, crede cineva că risca fara sa fie studiata problema asta?! Nu vorbim de SUA, vorbim de Israel”, a declarat Raed Arafat, exclusiv la Realitatea PLUS.