Raed Arafat, avertisment dur despre COVID-19: “Coronavirusul poate suferi mutații” Cum poate fi tratat
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a spus că infecția cu coronavirus nu are tratament și nici nu există vreun vaccin specific, tratamentul fiind simptomatic. Tot el a arătat acest tip de virus poate suferi mutații, informează Mediafax.
Raed Arafat a vorbit despre coronavirs, la Antena 3
„Coronavirsul nu are tratament. Și nici nu există vaccin. Se tratează simptomatic. Dacă se agravează situația, se apelează la Terapie Intensivă. Se recomandă ca cei care au simptome să nu se trateze singuri, să nu ia antibiotice. Nu avem un vaccin pentru el. Când vom avea vaccin, se va putea reduce la maximum răspândirea lui. Nu știm dacă nu se va schimba ca și comportament și ca impact. Pe parcurs, poate suferi mutații. Manifestarea sau impactul poate fi mai serios”.
Sursa citată mai spune că acest coronavirus nu se manifestă ca o gripă obișnuită.
„Nu este sigur 100% că dacă v-ați format imunitatea împotriva lui, să nu-l mai luați încă o dată. Fiind un virus nou, sunt multe studii în realizare. Noi știm că se transmite pe calea aerului, dar sunt studii care verifică dacă nu se transmite prin salivă sau altceva”, a explicat Raed Arafat.
”Tratamentul simptomatic poate avea importanță foarte mare”
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, pe nume Horațiu Moldovan, a explicat că tratamentul simptomatic este crucial, odată ce o persoană se infectează cu coronavirus.
„Tratamentul simptomatic poate avea importanță foarte mare. Scăderea febrei, combaterea sindromelor conexe sunt foarte importante. Este un virus nou. Nu există studii că există imunitate încrucișată cu acest virus. Putem lua măsuri să ne protejăm: să respectăm reguli de igienă personală, să ne spălăm corect pe mâini, să limităm călătoriile, să evităm locurile aglomerate inutil”, a explicat secretarul de stat, la Antena 3.
Reamintim că numărul de infecții cu coronavirus a depășit 150, după ce duminică au fost confirmate 44 de cazuri noi. Majoritatea cazurilor este concetrată în regiunile nordice din Lombardia ((89 de cazuri). Mai mult, trei oameni și-au pierdut viața din cauza acestui virus. La ora actuală, 11 localităţi italiene sunt în carantină.