Deși criza sanitară a însemnat un real eșec pentru unii, pentru Puya se pare că este de bun augur. Cunoscutul artist se bucură de o afacere cu care speră că va face ravagii.
Vremuri bune se arată pentru Puya! Acesta s-a reorientat pe timpul crizei sanitare, așa cum au făcut-o mulți alți artiști din lume care au avut mult de pierdut din cauza contractelor și evenimentelor care s-au dus pe apa sâmbetei odată cu carantina și starea de alertă. Cântărețul și-a lansat propria linie personalizată de maști de protecție. Rapper-ul nu crede afacerea ca fiind o sursă consistentă de venit, dar este un plus la final de lună, mai cu seamă că se întrevede faptul că nu vom scăpa curând de restricțiile impuse de oficiali în spațiile închise și nu numai.
Puya se laudă și cu o linie de tricouri personalizate, iar de curând s-a adaptat vremurilor și nevoilor actuale și a scos și o serie de măști care pot fi purtate în mod repetat, după spălare. Brand-ul său se numește „MAIDANEZ”, aducând aminte de celebra melodie a sa, tocmai pentru a le demonstra oamenilor liberi că sunt descurăreți și că vor rămâne mereu propriul stăpân în orice situație.
De asemenea, nu s-a potihnit nici când a fost vorba de studio, artistul terminându-l în cele din urmă în dorința de a reveni cât mai repede cu noul albul La Familia, alături de Sișu.
„Nu mor caii când vor câinii. În toamnă scoatem material nou. La Familia nu s-a despărțit. La Familia nu o formație, e o generație. Chiar dacă, într-o zi, eu și Sișu luăm o pauză sau nu mai vrem sau, știu eu, ne mutăm pe lună, La FAMILIA există în continuare. La Familia nu înseamnă doar Puya și Sișu, sunt toți cei care au fost cu noi din ziua întâi, sunt amintirile noastre, sunt melodiile. Spiritul La Familia nu moare niciodată”
Puya