Putin despre un război atomic: Rușii ajung în Rai

de: Puiu Alexandru
19 10. 2018

Cu afirmații precum cele din ultimele zile, este evident că Vladimir Putin s-a gândit destul de mult la modul în care s-ar finaliza un război atomic în secolul 21.

Vladimir Putin este activ în foarte multe domenii și încearcă să nu lipsească de la evenimente importante de pe calendarul sărbătorilor creștinești. În același timp, se aruncă rareori la interviuri și nu i se întâmplă des să țină conferințe de presă. În urmă cu câteva zile însă, a decis să facă excepție de la regulă.

Dacă avea cineva vreun dubiu vizavi de puterea nucleară a rușilor, Vladimir Putin și-a liniștit compatrioții printr-un set de declarații făcute în cadrul unei conferințe a clubului Valdai. Evenimentul a avut loc în această săptămână la Soci, aceeași localitate care a găzduit Olimpiada de Iarnă, în urmă cu câțiva ani.

„Agresorul trebuie să înțeleagă că pedeapsa este inevitabilă, că va fi distrus. Și noi, în calitate de victime ale unei agresiuni, în calitate de martiri, vom merge în Rai. Ei (agresorii) vor muri pur și simplu, nici măcar nu vor  avea timp să se pocăiască”, a susținut Putin, pe un ton foarte serios.

Pentru a-și nuanța un pic agresivitatea afirmațiilor, președintele Rusiei a mai spus câteva cuvinte pe marginea aceluiași subiect. Dacă un război nuclear va avea loc, Rusia „nu poate fi inițiatoarea unei astfel de catastrofe deoarece noi nu avem conceptul de lovitură preventivă”, a continuat Putin.

Declarațiile au fost făcute în contextul unor relații mai tensionate decât de obicei între Statele Unite și Rusia. Autoritățile de la Kremlin au calificat drept ”războinică” și ”antirusească” noua doctrină nucleară adoptată la Washington la începutul lui 2018. „Într-o astfel de situație, vom aștepta să fim loviți cu arme nucleare, dar nu le vom utiliza” primii, a spus Putin.

În altă ordine de idei, au trecut aproximativ doi ani de la momentul în care Vladimir Putin a ordonat consolidarea forței de atac nuclear a Rusiei și modernizarea armamentelor. Gestul venea ca un răspuns la întărirea prezenței militare NATO în apropierea granițelor sale.

În martie 2018, în fața Parlamentului rus, rezultatele investițiilor sale au ieșit la iveală. Președintele s-a lăudat într-un mod cât se poate de autentic cu cele mai noi arme ”invincibile” ale țării sale. Deznodământul cursei de înarmare între Statele Unite și Rusia sperăm să nu-l aflăm vreodată.