Interzis la proteste? Cum se vor apăra politicienii de protestatari

de: Daniel Ștefan
15 10. 2018

După protestul din 10 august, a venit și o decizie contra protestelor. De ea se discuta de ceva vreme, acum va începe să fie și aplicată.

Protestele în fața Guvernului și a altor instituții publice vor fi interzise dacă nu sunt anunțate, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu este chiar o schimbare legislativă majoră, la prima vedere, dar e de la sine înțeles că manifestațiile în fața clădirilor publice vor fi mult mai greu aprobate. Încălcarea condițiilor va atrage după sine sancțiuni care nu vor mai putea fi evitate în instanță.

Legislația prevede că persoanele care vor să se organizeze într-un protest în fața sediilor unor instituții publice, trebuie să notifice autoritățile locale intenția lor.

Când jandarmii dădeau amenzi pentru protestele din Piața Victoriei, deci în proximitatea unei instituții publice, unele instanțe aprobau acele amenzi. Alte instanțe le anulau pe motiv că o piață din apropierea unei instituții publice nu face parte din incinta unui instituții publice.

Din cauza acestei neconcordanțe între instanțe, Curtea de Apel București a cerut Înaltei Curți de Casați și Justiție să aprobe un recurs în interesul legii care să devină odată cu publicarea lui în Monitorul Oficial obligatoriu pentru toate instanțele din România.

Ce se întâmplă cu amenzile date la proteste

Aprobarea amenzilor date de Jandarmerie pentru protestele neanunțate va fi obligatorie. După cum îți dai seama, este valabil doar pentru protestele care au loc în proximitatea sau în piața din apropierea unei instituții publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție dă următoarele explicații: „[…] admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2018.”