Promisiunea pe care Claudia Pătrăşcanu și-a făcut-o după pronunțare divorțului de Gabriel Bădălău: „Nu sunt genul acesta” EXCLUSIV
Claudia Pătrașcanu afirmă că nu realizează încă a redevenit o femeie liberă, după ce instanța a consfințit în sfârșit divorțul de fostul ei soț, omul de afaceri Gabriel Bădălău, după un proces ce a durat mai bine de trei ani.
Ce și-a propus Claudia Pătrașcanu să facă, după pronunțarea divorțului de Gabriel Bădălău
„Cumva încă nu realizez acest lucru. Joi seara, când am primit vestea din partea avocaților, mă așteptam mai degrabă să mi spună că mai urmează un nou termen”, afirmă ea pentru redacția playtech – impact.ro.
În plus, a luat decizia de a încerca să rămână cât mai departe de prima pagină a tabloidelor pe viitor.
„Voi încerca să evit să mai apar așa de des în presă. Nu sunt genul căruia îi place să epateze, așa că mă voi ține deoparte de poveștile astea!”, a adăugat Claudia Pătrașcanu.
În opinia sa, ultimii trei ani din viață au fost mai degrabă irosiți:
„Am fi putut face altceva cu acești ani, cu banii cheltuiți, cu toată energie pe care a trebuit să o depun în tot acest timp.
Până la urmă, dincolo de avocați, de judecători și restul lumii, am rămas tot noi, foștii membri ai familiei. Noi rămânem părinți și după divorț și tot noi trebuie să luăm cele mai bune decizii pentru copiii noștri, pentru Gabriel și Nicolas”.
„Nu a existat între noi niciun proces de partaj!”
Fosta doamnă Bădălău a ținut să precizeze că nu i-a cerut absolut nimic celui care i-a dăruit doi copii și nici nu a pretins ceva anume în urma mariajului lor eșuat.
„Nu a existat între noi niciun proces de partaj. Nu am cerut și nu am pretins nimic anume. Țin să spun totuși ceva legat de un teren din zona Corbeanca, pe care l-am dobândit împreună pe durata mariajului.
Am crezut atunci că pe acel teren copiii noștri își vor ridica cândva o casă. Nu am vrut să-l vând.
Fostul meu soț și-a îndepărtat însă partea ce i se cuvenea, fără să mă anunțe despre acest lucru, nici măcar după ce a făcut acest gest.
Am aflat asta de la actualul proprietar, atunci când m-a sunat să mă întrebe dacă nu-mi vând și eu partea.
În cele din urmă am cedat, fiindcă deja terenul nu mai avea aceeași deschidere ca la început”, mai spune Claudia Pătrașcanu.
Ce se va întâmpla cu problema custodiei celor doi băieți ai artistei
Ea indică faptul că mai are de trecut un singur hop, cel legat de custodia copiilor:
„Nu am niciun fel de emoții. Consider că orice judecător va analiza corect situația copiilor noștri, se va gândi la linștea și stabilitatea lor și-i va lăsa lângă mama lor.
Gabi va fi binevenit oricând să-și vadă băieții, chiar și în zilele când nu va exista program de vizită. Sunt și copiii lui și mi se pare normal să fac asta!”.
Există însă și un capitol la care fosta componentă a trupei Sexxy a făcut un pas în spate.
„Inițial am hotărât să nu cer nici măcar pensie alimentară. Am două case și o mașină, ce-mi aparțin sau care sunt cumpărate din banii mei, și am zis că nu am nevoie de așa ceva.
Dar am aflat mai târziu că acesta e un drept al copiilor, pe care nu-l stabilesc eu sau altcineva, ci doar instanța. Așa că totul se va decide și în acest caz la tribunal!”, a indicat ea.
Artista se relansează în muzică
În altă ordine de idei, Claudia Pătrașcanu și-a anunțat și revenirea în lumea muzicii, precizând că o primă piesă va fi lansată în zilele următoare.
„< Mie să-mi dai toată iubirea! >. Așa se numește următoarea melodie, pe care o voi lansa repede, în doar câteva zile. Și dacă voi avea ceva șanse, va urma o a doua, până la finele anului”, a sunat promisiunea fostei soliste muzicale.