Promisiunea lui Joe Biden pentru România: „E obligaţia noastră sacră, puteţi conta pe noi”
Joe Biden vine cu promisiuni mari și pentru România. Ce a spus președintele Statelor Unite ale Americii când s-a ajuns la țara noastră? Iată declarațiile politicianului și părerea sa despre curajul românilor.
Joe Biden, promisiuni și laude mari pentru România
Noul președinte al Statelor Unite ale Americii a vizitat România de mai multe ori, chiar și atunci când se afla în postura de vicepreședinte. Atunci a avut ocazia să facă mai multe anunțuri importante și să revină în atenția românilor cu promisiuni mari și în ceea ce privește viitorul Parteneriat Strategic dintre România și America. Proaspăt câștigător al alegerilor, Biden e liderul american cu cel mai înalt rang ce a vizitat România în ultimii 12 ani, în anul 2004 și anul 2014 fiind ultimele făcute în calitatea de vicepreședinte al SUA, mai apoi a mai poposit pe meleagurile noastre în 2019. Vizita din 2014 a avut ca motiv câteva declarații memorabile în care Biden a declarat că va susține România și a promis că SUA o va apăra, dacă va fi nevoie.
Biden i-a elogiat: „Nu cred că am înţeles pe deplin curajul moral şi fizic al poporului român, până când nu am văzut că aţi fost în primele rânduri în Irak şi Afganistan”, a spus liderul american. Ulterior, acesta a continuat cu declarații foarte calde precum: „Sunteţi cea mai grozavă generaţie de luptători. V-am văzut în Bosnia şi Kosovo, în Kabul şi Kandahar, în zone foarte grele. Sunt foarte mândru de dumneavoastră… Dumnezeu să apere România”, a mai spus Biden. De asemenea, se spune că politicianul american ar avea relații foarte bune cu Traian Băsescu.
„Cei care ați votat pentru președintele Trump, vă înțeleg dezamăgirea”
„Oamenii acestei națiuni au vorbit, ne-au atribuit o victorie clară”, dar „nu sunt state roșii și state albastre, sunt doar Statele Unite. Cei care ați votat pentru președintele Trump, vă înțeleg dezamăgirea, și eu am pierdut de câteva ori, dar haideți să ne dăm reciproc o șansă, să fim toți americani, să fim uniți și să construim, e timpul să vindecăm America. E timpul să lăsăm deoparte cuvintele grele, să mai scădem temperatura, să ne vedem din nou, să ne ascultăm din nou și să avansăm. Trebuie să încetăm să ne tratăm oponenții drept dușmani. Nu sunt dușmani. Sunt americani. Biblia ne spune că pentru orice există un timp, un timp pentru a construi, un timp pentru a culege, un timp pentru a semăna și un timp pentru a vindeca. Este timpul să vindecăm America”
Joe Biden