Programul Noua Casă 2020 a început de pe 15 august, iar băncile au deja oferte tentante pentru cei care vor să îşi cumpere o locuinţă. Iată care este salariul minim pe care trebuie să îl ai pentru credit!
După ani de zile în care românii şi-au putut achiziţiona locuinţe prin Prima Casă, din 15 august, cei care vor să cumpere o casă au la dispoziţie un nou program: Noua Casă 2020. Desigur, au avut loc modificări. Printre acestea se numără şi plafonul care a crescut până la 140.000 de euro, dar şi avansul de 10 până la 15%.
De asemenea, beneficiarul trebuie să declare pe proprie răspundere că nu deține o locuință mai mare de 50 de metri pătrați, iar dacă o deține, aceasta nu trebuie să fi fost cumpărată prin programul Prima Casă. Dobânda mică, de aproximativ 5%, dar şi avansul relativ mic vor asigura succesul noului program.
Pentru apartamentele vechi, procentul de garantare a crescut de la 40 la 50%, iar în ceea ce privește locuințele noi, ponderea maximă a garanției statului a ajuns de la 50 la 60%.
Românii care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă sunt curioşi de ce salariu trebuie să aibă pentru a putea beneficia de banii oferiţi de bancă. Astfel, dacă ai nevoie de 60.000 de euro, pe o durată de 30 de ani, vei avea nevoie de 3.650 de lei, iar rata va fi 1.460 de lei.
Pentru 70.000 de euro, salariul minim este de 4.250 de lei şi vei plăti lunar o rată de 1.700 de lei, în timp ce pentru 90.000 de euro, vei avea nevoie de un venit de cel puţin 5.500 de lei (rată lunară: 2.200 de lei), scriu cei de la Ziare.com.
În cazul în care doreşti să achiziţionezi o locuinţă de 120.000 de euro, rata va fi de 2.900 de lei, iar salariul va trebui să fie mai mare de 7.250 de lei.
Este important de precizat că aceste calcule sunt doar orientative. Au fost luate în calcul credite pe 30 de ani pentru diferite sume la care se adăugă un avans de 15%, un curs leu/ euro de 4,85 şi o rată de îndatorare de maximum 40%.