Programul Casa Verde Fotovoltaice al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) încă nu a ajutat niciun cetățean să își producă singur energia din surse curate. Viteza cu care AFM derulează proiectul este una redusă și niciun sistem fotovoltaic nu a fost încă instalat, anunță Greenpeace.
„Anunţat la mijlocul lui 2018, programul Casa Verde Fotovoltaice al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) nu a ajutat încă nici măcar un cetăţean să devină prosumator, adică să îşi producă singur energia din surse curate. Mai mult, conform informaţiilor furnizate, la solicitarea Greenpeace România, de AFM şi de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), peste 13 milioane de euro sunt alocaţi în proiect (şi probabil, parţial cheltuiţi) unor cheltuieli colaterale precum dezvoltarea unei platforme informatice, publicitate sau salariile echipei de proiect”, se arată într-un comunicat al Greenpeace remis miercuri Agerpres.
Sursa citată mai arată că fințarea AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este una cât se poate de generoasă, de maximum 20.000 de lei pentru un stistem fotovoltaic de minim 3 KW pentru persoane fizice interesate să își producă singure energia electrică. În comunicat se mai specifică faptul că peste 25.000 de cetăţeni din întreaga ţară s-au înscris pentru a obţine finanţare. Din păcate, viteza cu care AFM derulează acest proiect este foarte redusă, nefiind instalat încă nici măcar un sistem fotovoltaic.
Mai mult decât atât, organizația consideră că AFM prevede un buget de ”indirecte” generos. 13 % dintre fondurile atrase de AFM de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din fonduri europene (peste 13 milioane de euro) sunt folosite pe cheltuieli de dezvoltare a aplicației informatice care gestionează înscrierile în program, informare și publicitate, auditul fincacoar extern, salariile echipei de management proiect. AFM ar fi utut să finanțeze însă peste 3000 de instalații fotovoltaice.
„Consumatorii aşteaptă de un an şi jumătate ca această finanţare să ajungă la ei. Acest program a fost măcinat de promisiuni, amânări repetate şi chiar de suspiciuni de fraudă şi, din păcate, nu înregistrează niciun progres real. Suntem surprinşi de costurile mari ale proiectului, le considerăm nejustificate ţinând cont de rezultatele slabe. AFM trebuie să explice pentru ce a bugetat aceste fonduri şi care au fost realizările de până acum”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanie la Greenpeace România.
Fondurile totale ale programului de finanţare cumulează peste 113 milioane de euro, aproape 27.000 de cetăţeni putând deveni prosumatori.
„E nevoie ca cei interesaţi să fie prosumatori să primească cât mai repede ajutor financiar. AFM trebuie să lucreze eficient, să comunice transparent cu beneficiarii şi instalatorii de sisteme fotovoltaice. Este de neînţeles cum o autoritate publică, care gestionează bugete uriaşe, nu a mai comunicat oficial pe acest subiect urmărit de zeci de mii de beneficiari din 6 noiembrie 2019”, a mai spus Marian Mândru. AFM a suspendat în toamna anului trecut înscrierile persoanelor fizice în programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, pentru a efectua analize cu privire la modul de funcționare a acestui proces. Apoi, programul a fost reluat din luna noiembrie.
Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” înseamnă instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională. Bugetul alocat este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM. Menționăm că dosarele de finanţare pentru noul program se depun exclusiv electronic.