31 mai 2023 | 17:20

Programul băncilor de Rusalii și 1 iunie 2023. Ce sucursale sunt deschise în minivacanță

Știri generale
Programul băncilor de Rusalii și 1 iunie 2023. Ce sucursale sunt deschise în minivacanță
Programul băncilor de Rusalii și 1 iunie 2023

Anul acesta, Guvernul a decis să lege Ziua Copilului de Rusalii, așadar, românii vor avea parte de o minivacanță între 1 și 5 iunie. Din acest motiv, majoritatea instituțiilor statului vor fi închise sau vor funcționa după un program special. Marile magazine, dar și băncile și-au anunțat deja programul pentru aceste zile. Iată programul băncilor de Rusalii și 1 iunie 2023

Programul băncilor de Rusalii și 1 iunie 2023

Ziua Copilului, 1 iunie, a fost declarată zi liberă de la stat. În acest an, Guvernul a decis să facă o punte între ziua Copilului și Rusalii, așa că bugetarii și elevii vor avea zile liber între 1 și 5 iunie. Drept urmare, anumite bănci din România vor fi închise joi, așa cum spune legea. Excepție fac sucursalele din marile centre comerciale, care vor funcționa cu program normal.

În vreme ce marile magazine au decis să să nu își schimbe programul de Rusalii și 1 iunie, băncile au hotărât să funcționeze după un orar special. Iată care va fi programul băncilor de Rusalii și 1 iunie 2023.

Ce sucursale vor fi deschise în minivacanța de Rusalii

În minivacanța de Rusalii, românii vor trebui să-și organizeze timpul în funcție de programul băncilor, dacă vor să-și rezolve problemele în timp util la ghișee. Iată ce bănci vor închise de Rusalii și 1 iunie, dar și ce sucursale vor funcționa normal:

Raiffeisen Bank

  • Agenția Promenada (mall): 10:00 – 22:00
  • Agenția Colentina 1 (Carrefour): 10:00 – 16:00
  • Agenția Vergului (Cora): 09:00 – 19:00
  • Agenția Cotroceni (mall): 10:00 – 22:00
  • Agenția Ag. Cora Lujerului: 11:00 – 20:00
  • Agenția Feeria: 10:00 – 19:00
  • Agenția Sun Plaza: 10:00 – 19:00
  • Agenția Titan Mall: 09:00 – 20:00

Banca Transilvania va funcționa cu program normal de 1 iunie

De 1 iunie, unitățile BT din centrele comerciale vor funcționa în intervalul orar 12:00- 18:00. Call-center-ul, însă, nu suferă modificări.

Cec Bank

Programul Cec Bank s-a modificat, astfel că sucursalele vor fi închise de Ziua Copilului., pe 1 iunie. Cu toate acestea, românii vor avea acces la disponibilități și la servicii bancare, folosind platformele de Internet Banking și de Mobile Banking.

ING Bank

Ziua Copilului este liberă și pentru ING Bank. Instituția bancară este închisă pentru public în data de 1 iunie, însă va reveni la programul normal următoarea zi, pe 2 iunie. De asemenea, închisă și a doua zi de Rusalii, pe 5 iunie.

BCR

Banca Comercială Română (BCR) nu va fi deschisă publicului în data de 1 iunie și pe 5 iunie, de Rusalii. Excepţie fac unităţile bancare din centrele comerciale și mall-uri.

Alpha Bank

Ziua de 1 iunie este sărbătoare legală de la stat, astfel că banca Alpha Bank nu va fi deschisă pentru public. Instituția bancară va urma să își reia activitatea în următoarea zi, 2 iunie 2023, conform programului obișnuit.

GarantiBank și BRD, închise de 1 iunie

În ceea ce privește GarantiBank și BRD, aceste vor fi închise în data de 1 iunie și își reiau programul normal de vineri, 2 iunie.

De asemenea, programul de mobile banking funcționează 24 din 24, indiferent de sărbătorile legale prevăzute de Guvern.

Pentru că Rusaliile vor fi sărbătorite pe 4 și 5 iunie, băncile vor fi închise cu această ocazie luni, când este zi liberă legală.

Drept urmare, Banca Transilvania, BCR, ING Bank, Alpha Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, BRD, dar și alte sucursale bancare, nu vor avea program cu publicul luni, 5 iunie. Excepție vor face acele unități bancare din incinta mall-urilor și centrelor comerciale.

Programul băncilor va reveni la normal începând de marți, 6 iunie 2023.

Sucursale deschise pe 5 iunie, a doua zi de Rusalii

  • Băneasa Shopping City, București Carrefour Feeria, București Jolie Ville 10:00-20:00,
  • București Carrefour Orhideea, Carrefour Militari, Cora Lujerului 10:00-21:00,
  • București Auchan Titan 09:30-20:00,
  • București Plaza Romania 10:00-21:30.

Citește și: Evenimente de 1 Iunie 2023 în București. Unde mergem de Ziua Copilului

Citește și: Vreme instabilă în minivacanța de Rusalii. Izolat vor fi vijelii și căderi de grindină. Ce zone sunt afectate

Parteneri
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești neapărat în ziua de Bobotează. Îți va aduce noroc și bunăstare
Redactia.ro
Destinația superbă din Grecia, supranumită și „Insula Apocalipsei”, care se află în topul celor mai bune locuri pentru vacanță în 2025. Puțini români au ajuns aici
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Termopanele îți pot aduce amenzi de 4.000 de lei. Ce spune legea
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Trădare supremă. S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
Se dau 10.000 de LEI GRATIS pentru FAMILII! Cine PRIMEȘTE BANII
Mediaflux
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Spynews.ro
Mesaje și felicitari de Bobotează pentru cei dragi. Ce se urează de Botezul Domnului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro