Program Lidl pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie 2021

de: Emanuela Pană
29 11. 2021

Anul acesta, românii au parte de o minivacanță de cinci zile de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională a României, lucru care nu s-a întâmplat în 2020. Pentru a le asigura angajaților timpul liber de care au nevoie, magazinele își pot schimba și ele orele de funcționare. Clienții Lidl sunt invitați să consulte orarul magazinelor în cele două zile libere în rândurile de mai jos, pentru a afla când își pot face cumpărăturile.

Program Lidl pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie 2021

Românii au liber de la stat în intervalul 27 noiembrie – 1 decembrie, bucurându-se de o minivacanță după ce Guvernul a aprobat vineri o hotărâre privind stabilirea zilei de 29 noiembrie 2021 ca zi liberă, pentru a servi drept punte. Dacă anul trecut marea majoritate a magazinelor au funcționat după un program special, anul acesta lucrurile vor sta puțin diferit.

În 2021, din cauza restricţiilor de deplasare, dar şi al programului deja limitat de autorităţi, majoritatea lanțurilor de magazine își vor păstra programul obișnuit de funcționare, printre care și Lidl.

Având în vedere că autoritățile au impus încetarea activităților în data de 25 octombrie, ca metodă de prevenirea a răspândirii SARS-CoV-2, retailerul german nu va putea avea program prelungit. Prin urmare, clienții Lidl vor frecventa magazinele după programul obișnuit, fără a fi necesară deținerea certificatului verde. În schimb, la intrarea în magazine, clienții trebuie să poarte mască de protecție și să respecte regula distanțării sociale, pentru a evita răspândirea temutului virus.

Unitățile se vor deschide la ora 07:00 sau 08:00, în funcție de zilele săptămânii și vor închide la 20:00, respectiv 21:00.

Citește și: Program Kaufland pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie 2021

Care este programul de funcționare al magazinelor

Până la momentul publicării acestui material, lanțul de magazine Lidl nu a anunțat pe site-ul oficial modificări de program în ceea ce priveşte orarul de 30 noiembrie şi 1 Decembrie.

Prin urmare, magazinele Lidl vor funcţiona după programul obişnuit:

  • luni – sâmbătă: 07:00 – 21:00;
  • duminică: 08:00 – 20:00.

Pentru informații exacte cu privire la programul de sărbători al fiecăruia dintre magazinele sale, clienții Lidl sunt rugați să acceseze site-ul www.lidl.ro și să selecteze magazinul Lidl în care urmează să meargă la cumpărături.

Chiar dacă se bucură de zile libere de la stat, românii sunt nevoiți să respecte totuși o serie de restricții în minivacanța de 1 Decembrie 2021. Reamintim că la ora 22:00 începe și carantina de noapte pentru persoanele nevaccinate, fiind necesară adeverința pe propria răspundere, dacă doriți să vă deplasați în intervalul 22:00 – 05:00.

Mâine, 30 noiembrie, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, iar joi, 1 Decembrie, este Ziua Națională a României.

Zilele libere pentru anul 2021:

  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie — Ziua Națională a României;
  • 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul.