Vremea în Capitală va fi neobișnuit de călduroasă începând de astăzi, de la ora 12 și până la sfârșitul zilei următoare – 1 Mai, a prognozat Administrația Națională de Meteorologie. Vezi ce ar putea totuși să-i surprindă pe locuitorii Bucureștiului în aceste zile cu soare.
Chiar și în condițiile temperaturilor foarte rididcate estimate de ANM, care vor ajunge astăzi la maxime de 27 de grade, odată cu apropierea serii va crește treptat o probabilă instabilitate atmosferică, pe care bucureștenii o vor putea resimți prin înnorare și vânt puternic, averse slabe și chiar vijelie și descărcări electrice, care vor duce temperaturile minime la 11 grade.
Iar de Ziua Muncii, și ea foarte caldă până seara târziu, se vor înregistra valori maxime de 26 de grade, locuitorii Capitalei vor întâmpina, după prânz, un cer variabil și înnorări, precum și probabile ploi de scurtă durată, cu descărcări electrice și vânt puternic, care vor duce temperatura la minime de 10 grade, de unde rezultă că de 1 Mai, temperatura va fi ușor mai scăzută decât în ziua precedentă.
ANM promite să actualizeze aceste informații în cazul în care ultimele estimări vor prezenta schimbări, pentru ca bucureștenii să fie pregătiți pentru modul în care vor petrece această zi.
Autoritățile se tem că 1 Mai va fi un adevărat examen pentru populația României (și îndeosebi pentru cea a Bucureștiului, zona cea mai densă demografic din țară) în privința respectării condițiilor de izolare impuse de Starea de urgență prin Ordonanțele militare, întrucât „în tradiția noastră, perioada de 1 mai e o perioadă de zile libere, în care populația simte nevoia să iasă din casă, să socializeze și, așa cum a fost și Paștele, ne atrage atenția posibilității să apară aglomerații incontrolabile care să genereze difuzia infecției“, a susținut secretarul de stat pentru Sănătate, Horațiu Moldovan.
Iar vremea caldă din această zi va fi, fără îndoială, un factor favorizant pentru cele spuse de oficialul ministerial.