Prognoza meteo pentru 3 luni. Cum va fi vremea în septembrie, octombrie și noiembrie
Meteorologii au anunțat prognoza pe 3 luni. Specialiștii au oferit informații cu privire la temperaturile din septembrie, octombrie și noiembrie.
Prognoza meteo pentru 3 luni
Cum calendaristic vara s-a sfârșit, meteorologii și-au îndreptat privirea spre următoarele luni de toamnă. Florinela Georgescu, director Meteorologie Operațională ANM, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru DC News, despre ce ne așteaptă în această toamnă. Din punct de vedere al estimării pentru acest anotimp, specialistul spune că există o oarecare incertitudine.
„Pe de o parte există semnalul din partea centrului european de la Reading, acela ale cărui prognoze le folosim în mod curent, care arată că lunile de toamnă, cel puţin septembrie şi octombrie, ar putea avea temperaturi peste normalul lunilor respective şi cu un deficit de precipitaţii.
Pe de altă parte, există semnalul din partea altor centre climatologice, care tratează per ansamblu sezonul de toamnă, la nivel european, care arată că în Sud-Est, deci şi în ţara noastră, nu ar putea lipsi episoadele cu mai multă ploaie, ploi care, până la jumătatea toamnei, ar putea avea aspectul furtunilor de vară, în timp ce partea de vest a Europei ar putea continua cu deficit de precipitaţii şi temperaturi mai ridicate”, a explicat specialistul.
Septembrie
Prima lună în care ne obișnuim din nou cu temperaturile scăzute păstrează multe caracteristici ale sfârșitului de vară, vremea fiind în primele două decade călduroasă. De altfel, în genere, septembrie este o lună cu instabilitate scăzută, datorită persistenței deasupra celei mai mari păți a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică ridicată.
Temperaturile medii lunare înregistrează o scădere mică față de ultima lună de vară. Așadar, până în data de 16 septembrie, temperaturile din termometre vor fi puțin mai ridicate pentru perioada în care ne aflăm, în unele zile înregistrându-se chiar și 31 de grade Celsius. De menționat este că în sud va fi ușor mai plăcut decât în restul țării.
Octombrie
În a doua decadă ni se arată toamna. Luna octombrie aduce o vreme însorită, caldă, cu temperaturi ce se vor încadra între 23 și 3 grade Celsius. Nopțile vor fi, desigur, cum este și normal, mai lungi și mai reci, iar în anumite zone de munte este posibilitatea să cadă și ploi scurte periodic. De grade mai puține în termometre vom avea parte din data de 15 octombrie.
Noiembrie
Vine noiembrie, vine și primul îngheț. De la început de lună, noiembrie ne spune că a venit și ne arată cine e de fapt. Se vor înregistra maxime de 13 grade Celsius și minime de 3 grade Celsius, iar în a doua jumătate a lunii va veni și primul îngheț.