Prognoza meteo ANM, luni, 12 august: Vreme călduroasă, însoțită de ploi de vară
Pognoza emisă de specialiștii ANM arată că luni, 12 august, vom avea parte de o vreme călduroasă la nivelul întregii țări, însoțite de un disconfort termic ridicat, dar și de ploi scurte de vară în a doua parte a zilei, în unele zone.
Prognoza meteo ANM, luni, 12 august
Potrivit prognozei meteo emise de specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie(ANM), luni, 12 august, va fi o zi călduroasă la nivelul întregii țări. În zonele de podiș și câmpie se anunță disconfort termic ridicat. În general, cerul va fi mai mult senins, iar la munte sunt posibile ploi scurte de vară, în a doua parte a zilei. Temperaturile taxime se vor încadra între 29 și 37 de grade Celsius, iar cele mai scăzute vor fi înregistrate pe litoral.
În Vaslui și Bacău, termometrele vor arăta 33 de grade Celsius, în Brașov 32 de grade Celsius și 36 de grade în Deva, Târgu-Jiu, Craiova și Galați. Noaptea de luni va fi călduroasă, iar minimele vor atinge 25 de grade Cesius, în zonele de câmpie și 16 grade Celsius în depresiuni. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab spre moderat.
Vremea în București
Căldură mare în București. Maxima de luni va atinge 35 de grade Celsius, ce se vor simți precum 36, iar soarele va fi arzător. Procentul de precipitații arată 0%, vântul va sufla din direcția de est, sud-est, cu o putere de 9 kilometri, în rafală ajungând la 17 kilomettri, iar indicele UV va fi foarte ridicat, de 8.
În a doua parte a zilei, termometrele vor indica 18 grade Celsius ce se vor simți cu un grad mai puțin. Procentul de precipitații rămâne neschimbat, iar cerul va fi senin. Vântul va sufla din direcția de est, sud-est cu o putere de 9 kilometri pe oră, în rafală ajungând la 18 kilometri pe oră.
Vremea la malul mării
Pe litoral, vremea va fi frumoasă, iar termometrele vor arăta o maximă de 29 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab spre moderat. Noaptea va fi călduroasă și ea, cu minime cuprinse între 19 și 21 de grade Celsius.