Prognoza meteo. ANM a emis o nouă avertizare de vreme rea în cea mai mare parte a țării. Au fost emise coduri galben și portocaliu de furtuni și căderi de grindină și acumulări însemnate de apă pe zone restrânse.
ANM a anunțat că avertizarea este valabilă pentru perioada 22 iunie, ora 10:30 și 25 iunie, ora 23:00. Este așteptată instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade când se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.
Sâmbătă, 22 iunie, în jurul orei 10:00, aplicația DSU a transmis o avertizare meteo de disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică la nivel național.
Zonele vizate sunt: Banat, Bucovina, Crișana, Dobrogea, Maramureș, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania.
Pe lângă instabilitatea atmosferică manifestată în cea mai mare parte a României, vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde, la orele amiezii, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală poate depăși pragul critic de 80 de unități.
În cursul zilei de ieri și noaptea trecută au fost emise peste 70 de atenționări și avertizări hidro-meteorologice de fenomene severe, dar nu au fost înregistrate situații extreme care să se soldeze cu victime. Pentru avertizarea timpurie a populației din localitățile aflate sub incidența codurilor portocaliu și chiar roșu de fenomene severe, IGSU a transmis în cursul zilei de ieri 19 mesaje cu măsuri preventive prin sistemul RO Alert.
Vezi AICI cum a fost prognozată vremea pentru acest weekend.
Efectele vremii nefavorabile din ultimele 24 de ore s-au făcut simțite în 18 localități din județele Arad, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Harghita, Maramureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea, precum și în municipiul București.
În toate zonele afectate, pompierii au acționat cu motopompe pentru extragerea apei acumulate în 91 de locuințe, curți și subsoluri. Totodată, salvatorii au intervenit pentru degajarea a 23 copaci căzuți pe carosabil și autoturisme, precum și pentru înlăturarea a 2 schele de construcție desprinse din cauza vântului puternic.
Din cauza unei ruperi de nori, în localitatea Săpânța din județul Maramureș, au fost inundate mai multe gospodării. Întrucât nivelul apei din gospodărie era crescut, o persoană cu probleme medicale a fost evacuată temporar la rude.