Într-o perioadă extrem de grea pentru toată lumea, o profesoară de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a fost surprinsă cum își agresa psihic studenții în cadrul unei discuții ieșite din contextul lecției. Tinerii au înregistrat cadrul didactic, iar filmarea a devenit virală în timp scurt.
Profesoara Mădălina Adam a fost suspendată din activitate și este supusă unei anchete interne după ce și-a umilit studenții, numindu-i “proști și răi”. În plus, în timpul orelor online, profesoara a început să le reproșeze elevilor că o strigă după prenume, acest lucru fiind inacceptabil raportat la titulatura pe care o are, solicitând să fie numită “doamna doctor Adam”.
Revoltați de comportamentul nepotrivit al acestei profesoare, studenții au înregistrat aceste momente și au transmis materialul video către direcțiunea Universității. În urma evenimentului nefericit, direcțiunea a dispus ca o comisie să analizeze activitatea didactică a dascălului, a declarat rectorul UMF Carol Davila, Viorel Jinga, potrivit edupedu.eo
Filmarea a ajuns virală atât pe Youtube, cât și pe rețelele de socializare, iar internauții s-au arătat revoltați de reacția necontrolată a doamnei doctor Adam.
Bobocii au specificat că la jumătatea cursului, profesoara a încetat să mai prezinte webinarul, începând să poarte această discuție absurdă referitoare la funcția sa.
„Pentru că mi-am luat doctoratul la o vârstă foarte tânără şi cu mari eforturi vă pretind din acest moment celor două grupe, sau cel puţin celor care nu vor să se înjosească, să mă numiţi doamna doctor Mădălina Adam.
Vreau să aud dacă s-a reţinut. Stai puţin ca ăştia sunt foarte proşti sau foarte răi”, se aude la începutul înregistrării, potrivit adevarul.ro.
Discuția a pornit după ce o studentă a strigat-o “doamna Mădălina Adam, moment în care cadrul didactic a reacționat. În plus, aceasta a mai adăugat că „Sunt de două ori doctor şi nu stau să îmi înşir toate prenumele cu voi!”, a afirmat în final profesoara.
În urma plângerii făcute de studenți către Rectoratul Universităţii de Medicină ”Carol Davila”, Doina Pleșca, directorul departamentului de pediatrie în cadrul Universității a explicat acest caz ca fiind un eveniment nefericit, dând asigurări că activitatea profesoarei a fost suspendată.
„Din păcate, eu şi ceilalţi colegi ai mei asistăm la un eveniment nefericit care s-a întâmplat. Este foarte important, de asemenea, să vă subliniez ca activitatea doamnei doctor a fost suspendată. (…)
Eu, cadru didactic, în cadrul UMF Carol Davila, consider ca acest eveniment este de nedorit să se mai repete. Este singular şi, în numele colegilor mei, ne cerem scuze pentru acest incident”, a precizat aceasta, potrivit B1 TV.
Vezi filmarea video înregistrată de studenți: