Veste incredibilă pentru români. Unul dintre produsele de bază achiziționate de români din magazine ar putea să dispară, în curând, de la raft. Membrii din Alianța pentru Unirea Românilor ar fi depus la Senat un proiect de lege privind interzicerea comercializării sale. Despre ce este vorba.
Deși pare greu de crezut, sarea iodată ar putea fi vândută doar cu ajutorul unei prescripții medicale, în curând, anunță cei de la Antena 3.
Reprezentanții partidului politic Alianța pentru Unirea Românilor ar fi depus la Senat un proiect de lege privind interzicerea comercializării sării iodate.
Motivul din spatele acestei decizii ar fi reprezentat de concluziile îngrijorătoare rezultate în urma unui studiu realizat în 2015, de către Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România.
Membrii AUR susțin că, potrivit statisticilor, consumul îndelungat al sării iodate ar favoriza apariția unor probleme de sănătate.
„Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus la Senat un proiect de lege privind interzicerea comercializării sării iodate, destinată consumului uman, pentru hrana animalelor, precum şi pentru utilizarea în industria alimentară.
În cadrul studiului au fost punctate efectele negative asupra organismului uman, ca urmare a folosirii unei perioade îndelungate de timp a sării iodate: suprasolicitarea rinichilor și a altor organe interne, disfuncții tiroidiene la persoanele sensibile, încetinirea proceselor metabolice
și apariția obezității, slăbirea sistemului imunitar, cancer de tiroidă, în special cancerul papilar, senzații permanente de cald (ce au ca efect intoleranța la cald), tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate și nervozitate, tireotoxicoză.”, se arată într-un comunicat de presă al AUR.
Citește și Scandal uriaș în Parlament. George Simion, conflict cu PSD: ‘Nu v-ar fi rușine, vă măriți salariile’
În consecință, conform noului proiect de lege propus de cei de la AUR, sarea iodată va mai putea fi comercializată doar în farmacii, cu prescripție medicală.
Dacă propunerea AUR va fi adoptată, persoanele care vor folosi acest tip de sare în alte scopuri, precum fabricarea pâinii, vor risca primirea unei amenzi de până la 20.000 de lei.
„Proiectul de Lege privind comercializarea sării şi a sării iodate”, pus în dezbatere, miercuri, la Senat, prevede: ”Prin derogare de la prevederile alin. (2) este permisă comercializarea sării iodate numai prin rețeaua de farmacii, doar cu prescripție medicală, ambalată în cantități ce nu depășesc 0,5 kg”.
Citește și George Simion scapă de dosarul penal. Liderul AUR ar fi condus, deşi avea permisul auto suspendat