Produsul Carrefour România, retras din toate magazinele. Avea salmonella, mare atenție dacă l-ai cumpărat
Veste proastă pentru românii care obișnuiesc să-și procure alimentele din celebrul supermarket Carrefour. Ce produs a fost retras de la rafturile magazinelor de la noi din țară. Inspectorii ANSVSA ar fi descoperit că avea salmonella, motiv pentru care comisarii au luat imediat măsuri pentru a rezolva situația neplăcută.
Ce produs Carrefour a fost scos de pe piață în magazinele din România
Miercuri, 17 noiembrie, oficialii de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au anunțat că magazinul Carrefour România a început retragerea de la rafturi a unui anumit produs alimentar.
Este vorba despre produsul „Pipote de pui 500 G” livrat de societatea Copanex SRL. Potrivit celor de la Hotnews, acesta a fost scos de pe piață după ce comisarii ANSVSA au depistat că pachetul ar fi conținut Salmonella Enteritidis.
„Vă informăm că societatea Copanex SRL a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului «Pipote Pui 500G », ca urmare a evidenţierii prezenţei Salmonella Enteritidis în produs. Retragerea de la comercializare se aplică produselor: Pipote Pui 500G Copanex, Cod EAN: 7896589533311, Lot/DLC: 080921/15.06.2022.
Persoanele care au cumpărat produse din acest lot li se recomandă să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat, putând să își recupereze banii fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Salmonella poate provoca afecţiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloza)”, au declarat oficialii de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Ce alte produse din magazinele Carrefour au fost retrase de la vânzare
Acesta nu este singurul incident nefericit în care au fost implicate magazinele Carrefour România în ultima perioadă. În urmă cu doar câteva zile, retailerul francez a fost nevoit să retragă un alt produs de pe piață, fiind vorba despre o tobă de porc de la brandul Drag de România.
Conform specialiștilor, acesta ar fi conținut o anumită bacterie numită Listeria monocytogenes, iar persoanele care au cumpărat produse din lotul sancționat au fost sfătuite să renunțe la alimentele respective.
În schimbul acestora, oficialii magazinelor Carrefour România le-au returnat clienților contravaloarea produselor, fără ca românii să fie nevoiți să prezinte bonul fiscal la casă.
„Persoanele care au consumat produsul menționat mai sus și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap, sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.”, anunță ANSVSA, pe site-ul oficial al instituției, potrivit celor de la wall-street.ro.