Produsul care poate înlocui aerul condiționat. Vei avea mereu răcoare în casă și costuri mici la energie

de: Bișinicu Andreea
20 06. 2022

Probabil nu te-ai fi gândit la asta până acum, dar există un anumit obiect care poate înlocui, cu succes, aparatul de aer condiționat. Ce soluție poate afecta drastic temperatura din interiorul casei tale. Oamenii de știință sunt extrem de entuziasmați în privința acestei descoperiri. Despre ce este vorba.

Vopseaua care înlocuiește aparatul de aer condiționat

Dacă te-ai săturat să dai o căruță de bani pe factura de la energia electrică, cercetătorii străini vin cu o soluție, cea de a înlocui aparatul de aer condiționat cu vopseaua albă.

Ciudat, nu-i așa? Ei bine, inginerii de la Universitatea Purdue au dezvoltat o vopsea atât de albă încât ar putea elimina nevoia de aer condiționat.

Prin acoperirea clădirilor cu această vopsea ultra-albă și foarte reflectorizant, cercetătorii estimează că pot răci clădirile fără unități mecanice de aer condiționat.

„Dacă ar fi să folosiți această vopsea pentru a acoperi o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, estimăm că ați putea obține o putere de răcire de 10 kilowați. Este mai puternic decât aparatele de aer condiționat centrale folosite de majoritatea caselor.”, a declarat Xiulin Ruan, profesor de inginerie mecanică la Purdue, notează cei de la famillyhandyman.com.

Vopseaua, certificată oficial de Guinness World Records drept „cea mai albă vopsea din lume”, a trecut prin mai multe iterații și reutilizări.

Formula finită folosește un compus chimic numit sulfat de bariu, același care conferă hârtiei și machiajului albul lor. Particulele au toate forme și dimensiuni diferite, adăugându-le reflectivitate.

Cercetătorii de la Purdue au demonstrat că puterea de răcire a acestei vopsele albe este extrem de mare, iar rezultatele sunt de-a dreptul impresionante.

În timpul testării, suprafețele acoperite cu vopsea albă au înregistrat cu 8 grade mai puțin decât zona înconjurătoare, atunci când au fost expuse la lumina puternică a soarelui în timpul orelor de prânz. Noaptea, vopseaua a menținut suprafețele cu 19 grade mai reci decât împrejurimile lor.

Ce proprietăți are soluția respectivă

Vopselele tipice „care reflectă căldura” de pe piață reflectă 80 până la 90 la sută din lumina soarelui. Cercetătorii Purdue spun că vopseaua sa ultra-albă reflectă până la 98,1 la sută.

Deși din punct de vedere tehnic este posibil ca vopseaua să fie și mai albă, specialiștii se tem că acest lucru ar compromite integritatea soluției.

„Deși o concentrație mai mare de particule este mai bună pentru a face ceva alb, nu poți crește prea mult concentrația. Cu cât concentrația este mai mare, cu atât este mai ușor ca vopseaua să se rupă sau să se desprindă.”, a spus Xiangyu Li, cercetător postdoctoral la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.

Potrivit unui comunicat de presă, Purdue a depus cereri de brevet pentru formula de vopsea și lucrează cu o companie anonimă pentru a extinde producția și de a o scoate pe piață.