17 mart. 2023 | 14:59

Probleme pentru Theo Rose. Ce păţeşte cântăreaţa de ceva vreme, nu îi este uşor: „E nou”

Monden
Probleme pentru Theo Rose. Ce păţeşte cântăreaţa de ceva vreme, nu îi este uşor: „E nou”
Probleme pentru Theo Rose. Ce pateste cantareata de ceva vreme, nu ii este usor E nou

Theo Rose trece prin cea mai importantă perioadă a vieții sale de până acum, de când a aflat că va deveni mamă. Artista își continuă activitatea artistică, în ciuda faptului că se află în ultimele luni de sarcină. Cu toate acestea, recent, vedeta din serialul Clanul a dezvăluit cu ce noi probleme de sănătate s-ar fi confruntat.

Cu ce probleme se confruntă Theo Rose în ultimul trimestru de sarcină

Theo Rose va deveni părinte în doar câteva luni, iar frumoasa vedetă este deja copleșită de emoții, gândindu-se la momentul în care-și va ține bebelușul în brațe, pentru prima dată.

Fiind o artistă extrem de populară și cerută la evenimente, implicată în numeroase proiecte, atât pe parte muzicală, cât și în plan actoricesc, Theo Rose a avut agenda destul de ocupată în ultimul an.

Deși până acum nu ar fi întâmpinat probleme în desfășurarea programului său profesional, pe măsură ce sarcina a avansat, iubita lui Anghel Damian a realizat că a început să obosească din ce în ce mai mult, având o stare de spirit cu numeroase fluctuații.

Citește și Theo Rose a arătat fanilor prima imagine cu bebeluşul. Ce a observat artista imediat: „Gata, am fost”

Câte kilograme a luat vedeta în sarcină

Mai mult de atât, Theo Rose susține că în ultima perioadă ar fi experimentat dureri la nivelul spatelui, precum și erupții în zona tenului.

Pe de altă parte, solista se bucură de faptul că sarcina a ajutat-o să scape de anxietatea care i-a cauzat multe probleme, de-a lungul anilor. Cât despre luatul în greutate, șatena a acumulat „ca la carte” 10 kilograme.

„Am fața plină de chestii și niște dureri noi de spate. Mi se pare mult să zic cât m-am îngrășat pentru că eu în primul trimestru mai degrabă am slăbit fiindcă am avut grețuri.

Plecând de la o greutate de 45 kilograme, acum nu mai m-am cântărit de vreo două săptămâni, dar estimez că aș avea 55 de kilograme.

Nu m-am omorât cu mâncatul, dar este normal să iei greutate. După ce nasc mi-aș dori să rămân la 55 de kilograme.

Mi se pare, în sfârșit, că arăt și eu ca om, am și eu obraji. Sarcina asta a fost minune pentru mine, am scăpat de stres și anxietăți.

Citește și Cum se descurcă graviduța Theo Rose la filmările Clanul. Cătălina Grama face dezvăluiri: „E puternică” EXCLUSIV

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro