Anul 2021 a debutat destul de greu pentru Simona Halep. Din cauza unor probleme la picior, ocupanta podiumului mondial al tenisului feminin a fost nevoită să se retragă de la multe turnee importante din circuitul WTA, spre dezamăgirea româncei din Constanța. Cum arată top WTA acum.
Celebra jucătoare de tenis din România a pierdut puncte WTA din cauza faptului că a lipsit destul de mult din circuit. Dacă în clasamentul la simplu se menține pe poziția a treia, cu 6520 de puncte, Simona Halep a coborât în ierarhia pentru Turneul Campioanelor. Constănțeanca a ieșit din Top 20, fiind acum pe locul 21.
Pe de altă parte, Simona Halep va relua colaborarea cu Daniel Dobre, directorul tehnic al Federației Române de Tenis. El este convins că tenismena va reveni, cât mai curând, pe teren.
Simona este bine din câte ştiu eu. Nu am vorbit în fiecare zi cu ea, colaborarea mea cu ea trebuia să înceapă după Roland Garros, dar ştiu că lucrează foarte mult la revenire. A fost în Germania. A făcut nişte infiltraţii. Acum este pe partea de fizioterapie. Zilnic acordă revenirii trei-patru ore. Eu o văd bine din punct de vedere mental.
Din câteva discuţii pe care le-am avut, o să revină mai puternică. Are încă un cuvânt de spus şi doreşte să atingă anumite obiective. Nu cred că Jocurile Olimpice sunt în pericol pentru Simona Halep. Va juca Wimbledon şi turneele de dinainte dacă totul merge bine”, a declarat Daniel Dobre, conform Agerpres.
După ce s-a accidentat la Roma, Simona Halep a anunțat, cu durere în suflet, că nu va evolua la Roland Garros, turneul ei de suflet. Reamintim că romanca a câștigat French Open-ul în 2018, atunci când a adus acasă primul ei trofeu de Grand Slam.
Cu o inimă grea îmi anunț retragerea din Roland-Garros anul acesta. Din păcate, accidentarea mea are nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni, iar timpul este prea scurt. Retragerea dintr-un Grand Slam este împotriva tuturor instinctelor și aspirațiilor mele de atlet, dar este decizia corectă și singura de luat.
Gândul de a nu fi la Paris mă umple de tristețe. Dar îmi voi concentra energia asupra recuperării. Rămân pozitivă și voi revenind pe teren de îndată ce este sigur să o fac.”, a declarat Simona Halep pe contul său de Twitter.