Problema majoră care aproape a băgat-o pe Raluka în depresie: „Am avut perioade în care mă izolam”
Raluka este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi. De-a lungul anilor, de numele ei au fost legate numeroase hituri, precum “Aroma”, “Aer”, “Love you”, “I Like (The Trumpet)”, “September” și numai. Însă cu toate că aparițiile sale pe scenă sunt de fiecare dată incendiare, artista a purtat o lungă perioadă de timp în suflet o tristețe profundă. Problema apărăstoare pe care a avut-o a dus-o pe Rlauka în pragul depresiei.
Raluka, în pragul depresiei din cauza unei afecțiuni
A apelat la diverși specialiști și diferite tratamente, însă problema pe care o avea părea că nu are un leac. Raluka a suferit enorm de pe urma acneei, dar în ciuda problemei pe care a avut-o nu s-a ferit să vorbească public despre ea.
Unele persoane tind să aibă un ten acneic pentru o perioadă mai lungă de timp, iar pentru o artistă de talia ei, imaginea este extrem de importantă. Și pentru că nu reușea să mascheze acneea nici cu produsele de make-up, Raluka a ales în unele situații, chiar să nu se prezinte la anumite evenimente.
„Am avut și momente în care nu m-am prezentat la anumite evenimente din acest motiv. Pe stradă am ieșit întotdeauna”, a declarat Raluka pentru EGO.ro.
Tenul acneic îi afectează în mod special pe adolescenți, însă dacă odată cu trecerea timpului problema nu se ameliorează, persoana respectivă ar putea chiar să ajungă în pragul depresiei. Așa cum s-a întâmplat și cu îndrăgita artistă. Vindecarea a venit într-un moment în care începuse să se resemneze.
„Când te confrunți cu problema pe care ai impresia că nu o poate rezolva nimeni, ajungi destul de ușor la depresie. Pentru că alergi la toți doctorii și iei toate tratamentele posibile. Am avut perioade foarte dificile în care mă izolam până se mai remediau problemele. Și perioade în care mă resemnam cu ideea că așa voi fi toată viața. Am avut norocul să întâlnesc omul potrivit. Și să mă vindec într-un procent destul de mare încât să nu mai intervină frustrările”, a mai povestit artista.
„Din păcate, bullyingul nu ocolește pe nimeni”
Chiar dacă este o persoană publică, Raluka nu a scăpat de bullying. Ca și cum nu ar fi fost suficient că se confruntă cu o asemenea problemă, artista a trebuit să se suporte și remarcile răutăciase ale unora la adresa aspectului ei. Și-a dat seama, însă, că nu are rost să să se lase afectată de atitudinea anumitor persoane, așa că și-a văzut în continuare de drum.
„Din păcate, bullyingul nu ocolește pe nimeni, indiferent de statut, rasă, meserie și așa mai departe. De foarte multe ori oamenii care fac asta o fac dintr-o nevoie de comparație. Așa că am învățat să nu mai iau în seamă. Și îi sfătuiesc pe toți să înțeleagă că atunci când nu stai să critici pe toată lumea, viața ta devine mai ușoară și mai frumoasă”, ne-a mai declarat artista.