PRO TV a făcut anunțul zilei. Ce se întâmplă cu Românii au Talent în 2021, de fapt
După câteva ediții altfel și o finală ”de-acasă”, show-ul ”Românii au talent” se întoarce la PRO TV. Premiera noului sezon va avea loc în 5 februarie 2021. Declarațiile prezentatorilor.
Anunțul zilei vine de la PRO TV. Românii au Talent revine în 2021 cu cel de-al 11-lea sezon
Sezon unu și unu, spectacol la dublu, de două ori pe săptămână, din 5 februarie, anunță PRO TV într-un comunicat. Concursul de talente va fi prezent pe micile ecrane de două ori în acest an, vinerea și lunea, pentru a-și lua revanșa pentru sezonul de 10, care nu s-a putut finaliza așa cum se cuvine din cauza pandemiei.
Cei patru jurați sunt hotărâți și de această dată să le ofere cei trei de ”da” doar celor care îi conving că își merită locul în următoarea etapă. În schimb, participanții care vor demonstra că imposibilul nu există au șansa de a fi trimiși direct în finală cu ajutorul golden buzz-urilor. Precum anul trecut, zece concurenți se vor califica direct în semifinale în cazul în care Andi, Andra, Florin, Alexandra sau Pavel și Smiley vor apăsa butonul auriu care transformă visele în realitate cu viteza luminii.
„Mi-era dor de emisiune, mi-era dor de reîntâlnirea cu oamenii faini din echipă și de cei care ne urmăresc. Vom vedea oameni simpli care vor veni să-și îndeplinească visul. Vom vedea niște numere extraordinare. Celor de acasă le confirm un lucru: Va fi așa cum vor ei să fie acest show”, a spus Pavel Bartoș despre noul început.
„Talentele care vin pe scenă sunt #unușiunu. După 11 sezoane suntem în măsură să spunem când este un sezon senzațional…iar acesta este! Încă sunt foarte multe momente care ne-au uluit și este o promisiune că veți vedea mai mult talent, mai multă unicitate pe scenă”, a completat Smiley.â
PRO TV n-a avut rival pe interval
Finala celui de-al zecelea sezon ”Românii au talent” a fost lider incontestabil de audiență în seara cu pricina, scoțând cifre chiar peste ediția anterioară, când a fost în regim LIVE, în studioul emisiunii, cu public în sală. Aproape 2,2 milioane de telespectatori au privit demonstrațiile la ediția care l-a desemnat câștigător pe mecanicul auto Radu Palaniță, golden buzz-ul lui Florin Călinescu.
„Sunt un om, în primul rând. Un om cu foarte multe emoții și care a realizat, de câțiva ani, că muzica este o pasiune pe care nu o descoperise la timp. Sunt un om cu o meserie normală, cea de mecanic auto, așa cum știți, o meserie pe care o practic din tinerețe, care îmi place foarte mult. Sunt un om care se bucură foarte tare de mesajele frumoase pe care le primește și care simte că i s-a dat o șansă imensă, iar acum este momentul în care le poate mulțumi în felul lui celor care au crezut în el”, a declarat fericitul victorios după terminarea concursului.