Pro TV a dat lovitura cu Românii au talent. Antena 1 și Kanal D nu au mișcat
Deși mulți telespectatori se gândeau că noul sezon „Românii au Talent”, de la Pro TV, nu are cu ce să-i mai surprindă, trustul media din Pache Protopopescu dovedește că știe să mute cărțile astfel încât să fie peste rivalii Antena 1 și Kanal D. Chiar din primul episod al concursului de talente s-a produs neașteptatul! Mai exact, un număr cu totul special și ceva ce nu s-a mai văzut în istoria showului a clasat postul Pro TV în fruntea clasamentului cu audiențe.
Șefii Pro TV-ului au mizat pe „Românii au Talent” și au câștigat
Cel de-al 12-lea sezon „Românii au Talent” a debutat în forță la PRO TV. Jurații au avut parte, vineri, 4 februarie, de cel mai frumos moment din istoria concursului! Drept urmare, un concurent a primit Golden Buzz. Spectacolul oferit de Alex Dowis, în vârstă de 42 de ani, din Cehia, i-a impresionat și pe fanii competiției, care nu s-au dezlipit din fața micului ecran. Acest lucru s-a văzut în audiențe, trustul Pro fiind peste Antena 1 și Kanal D.
Audiențe năucitoare în seara debutului
Showul „Românii au Talent” a intrat bine în „Anul șobolanului”. Debutul competiției de talente de pe Pro TV, acum în juriu cu Dragoş Bucur şi Mihai Bobonete, a lăsat cu mult în urmă concurenţa: audienţa a fost de peste două ori mai mare decât Kanal D şi de câteva ori peste Antena 1, care a difuzat „Frumoasa din Pădurea Adormită” în același interval orar.
Emisiunea de talente, peste Antena 1 și Kanal D
Media de audienţă a emisiunii cu jurații Andra, Andi Moisescu, Dragoş Bucur şi Mihai Bobonete a fost de aproape 2,7 milioane de români în fiecare minut, cifre peste debutul din 2021. În momentele de vârf, audienţa a sărit de trei milioane! Iar primul Golden Buzz, cu tânărul nevăzător care a cântat la orgă, a adunat peste 3,3 milioane de români pe Pro TV.
Cota de piaţă a fost, vineri seară, între 36% şi 40%, ceea ce înseamnă că peste o treime dintre românii care aveau televizoarele deschise s-au uitat la „Românii au Talent”. Ca o comparație, anul trecut, debutul showului de talente s-a bătut cu „Survivor”, pe atunci în „grădina” Kanal D.
Telenovela turcească de pe Kanal D, învinsă de „Românii au talent”
La nivel național, concursul Pro TV-ului a ţinut în faţa televizoarelor 2,66 milioane de români, în fiecare minut. Emisiunea a fost de peste două ori mai urmărit decât Kanal D, cu serialul turcesc „Mă numesc Zuleyha”.
Spre deosebire de Antena 1, poziționat pe locul al treilea cu „Frumoasa din Pădurea Adormită”, audienţa „Românii au talent” a fost de peste cinci ori mai mare!
La oraşe, media de audienţă a emisiunii de talente a fost de peste 1,3 milioane de telespectatori pe minut. Și de această dată, cifrele au fost de trei ori peste Kanal D şi de aproape cinci ori peste Antena 1, potrivit Pagina de media.