Prinţul Harry şi Meghan Markle au planuri mari de viitor. Se pare că Ducii de Sussex sunt din nou în căutarea unei noi locuințe și, de data aceasta, au pus ochii pe o bucată de paradis din Malibu, California. Iată cât ar costa în total proprietatea de deasupra Pacific Coast Highway.
Potrivit presei internaționale, Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, ar fi în căutare de o nouă casă, în Malibu, care le va permite să fie mai aproape de Los Angeles decât actuala lor locuință din Montecito. Potrivit ultimului raport al TMZ, cuplul regal a verificat o proprietate de 8 milioane de dolari în Malibu în weekendul de Ziua Muncii din Statele Unite.
Este vorba despre un teren de peste 24.000 de metri pătrați care include o casă de gardă, o piscină uriașă și fundațiile deja puse pentru reședința principală de 10.000 de metri pătrați. Proprietatea a costat 8 milioane de dolari și va costa încă 10 milioane de dolari pentru a fi finalizată.
Astfel, costul proprietății ar crește la 18 milioane de dolari după ce casa va fi construită pe terenul deja pregătit. Potrivit sursei anterior citate, planurile pentru locuința principală au fost deja aprobate și o echipă de constructori se află deja acolo. Prin urmare, în cazul în care cei doi decid să achiziționeze lotul, ei vor fi responsabili pentru costurile de construcție estimate la 10 milioane de dolari.
Proprietatea se situează deasupra Pacific Coast Highway și are o priveliște de 360 de grade asupra Broad Beach din locație. Ceea ce i-a atras, cel mai probabil, pe Harry și Meghan sunt intimitatea și aura de exclusivitate.
Dacă această achiziție s-ar concretiza, gurile rele spun că Familia Regală ar putea interpreta asta ca un afront adus Marii Britanii. Membrii ar putea considera faptul că Harry îşi dă banii moşteniţi pe tot felul de ”mofturi”.
Harry și Meghan locuiesc în prezent într-un conac de 14 milioane de dolari în Montecito, la o distanță considerabilă de strălucirea și farmecul de la Hollywood. Proprietatea din Malibu, însă, este situată la doar 13 mile de Nobu, locul de întâlnire al celebrităților, și la mai puțin de o oră de mers cu mașina de Los Angeles și Beverly Hills.
Astfel, s-a tot speculat o posibilă reîntoarcere a fostei actrițe din Suits în lumea cinematografiei.
Foto: Profimedia