Prin ce a trecut Dani Oțil de când e cu Gabriela Prisăcariu: „P-aia nu a putut să o scoată”

de: Năstase Mirabela
07 02. 2022

Dani Oțil se bucură din plin de viața de familie. El are o soție superbă și un copil care-i bucură inima. Cei trei locuiesc într-o vilă de lux în Corbeanca, dar Dani Oțil a mărturisit, în stilul caracteristic, transformările în materie de amenajări interioare care au tot avut loc de doi ani încoace, de când este împreună cu Gabriela Prisăcariu.

Prin ce a trecut Dani Oțil de când e cu Gabriela Prisăcariu

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu sunt o familie fericită, însă la fericirea femeii de lângă el, Dani Oțil spune că a „luptat” pe mai multe fronturi, iar partea cu amenajarea casei cu mobilier nou, ales de ea, a făcut parte din planul de a-i face pe plac soției.

Asta chiar cu prețul faptului că unele piese de mobilier la care matinalul a renunțat erau în stare foarte bună. Deși Dani Oțil a mai abordat acest subiect în emisiunea sa, un material prezentat în ediția de azi, care trata subiectul reamenajărilor interioare, l-a „răscolit” din nou pe matinal.

„Dani: Pentru cei care vor să își facă soția fericită! Soția a zis că e cam veche mașina de spălat vase! „Nu mă interesează, vreau alta nouă”, a zis soția.

Răzvan: Deci ai schimbat și mașina de spălat vase? Dar a mai rămas ceva din vechea mobilă?

Dani: A mai rămas o ușă, p-aia nu a putut să o scoată”, a fost dialogul iscat între Răzvan și Dani.

Dani Oțil, de la chirie, la vila din Corbeanca

Dani Oțil a mai mărturisit că de-a lungul timpului a schimbat 17 chirii. El este în momentul în care încearcă să își vândă garsoniera din Drumul Taberei, achiziționată cu un credit bancar. A copilărit la Reșița, însă acum, Dani Oțil s-a stabilit într-o vilă din Corbeanca.

Despre conceptul său de „acasă”, Dani Oțil spunea:

„Acasă poți să-i spui locului ăluia la care visezi după primele trei zile de vacanță. Sau când ești plecat în oraș și ai o zi mai lungă, să vrei să ajungi acasă la răcoarea ta, mirosul tău, căldura ta. Locul ăla unde să fii ca telefonul pus la încărcat”, spunea Dani Oțil pentru site-ul lovedeco.

De altfel, dacă Dani Oțil obișnuia înainte să petreacă sărbătorile importante din an, precum cele de iarnă, departe de casă, Crăciunul prinzându-l adesea într-un avion, iată că Crăciunul 2021 a fost primul petrecut acasă, în familie, în formulă de 3.