22 mart. 2019 | 07:13

Minunea de sub ape: cel mai tare restaurant de care să știi

Știri generale
Minunea de sub ape: cel mai tare restaurant de care să știi

Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide astăzi. Peste 7.000 de clienţi și-au făcut deja rezervare, pentru o experiență spectaculoasă.

Restaurantul, denumit „Under”, care înseamnă şi „minune” în limba norvegiană, se va deschide în Marea Nordului, în sudul Norvegiei. Construcţia, care se prezintă sub forma unui tub mare de beton parţial scufundat, include o fereastră panoramică lată de 12 metri, care este proiectată astfel încât să devină parte din mediul marin.

„Unul dintre efectele spectaculoase ale acestei clădiri este modul în care realizează o legătură între natură şi suprafaţă, şi modul în care poţi să ajungi, într-un mod foarte dramatic prin acest tub de ciment, la natura şi viaţa marină din mare şi să experimentezi ceea ce în mod normal nu poate fi experimentat”, a declarat Rune Grasdal, arhitectul şef al acestui proiect.

Ideea restaurantului aparţine firmei norvegiene de arhitectură Snohetta, cunoscută pentru proiectele Operei Naţionale Norvegiene, al Bibliotecii Alexandrina din Egipt și al Muzeul Memorial 11 septembrie din New York.

Cum arată primul restaurant subacvatic din Europa

Restaurant subacvatic este construit în așa fel încât prima senzație pe care o ai când îi treci pragul, este că ai intrat într-o saună. Asta pentru că intrarea este prevăzută cu scânduri de lemn care acoperă secţiunea superioară. Însă, o dată ce ai coborât scările ce măsoară nu mai puțin de opt metri lungime vei ajunge într-un alt univers, cel subacvatic. Acolo exisă o zonă special amenajată de luat masa, care are o capacitate de 40 de persoane şi o fereastră transparentă gigantică, care oferă o priveliște spectaculoasă spre ocean.

„Construcţia este concepută pentru a rezista la condiţii meteo extrem de vitrege şi a face faţă la ceea ce el a numit valul secolului”, a declarat Traedal Thorsen, Fondatorul Snoehetta.

În ceea ce privește meniul, o masă completă cu 18 feluri pe bază de ingrediente locale şi fructe de mare poate costa până la 430 de dolari de persoană, cu băuturile incluse, de exemplu. Restaurantul se va deschide pe 20 martie, însă doar pentru prietenii și familia proprietarilor, iar primii clienţi vor putea savura delicioasele preparate oferite de bucătari de la începutul lunii aprilie.

În întreaga lume există doar câteva restaurante subacvatice și acestea se aflată în principal în destinaţii tropicale, precum Insulele Maldive din Oceanul Indian.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Vedetă mare din Las Fierbinți, în fața instanței din cauza drogurilor. Decizia judecătorilor
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro