24 feb. 2022 | 17:47

Primarul municipiului Galați este pregătit să primească refugiați din Ucraina. „Suntem alături de vecinii și prietenii noști ucraineni”

News
Primarul municipiului Galați este pregătit să primească refugiați din Ucraina. „Suntem alături de vecinii și prietenii noști ucraineni”
Primarul municipiului Galați, despre refugiații ucraineni

Ionuț Pucheanu, edilul municipiului Galați a transmis că este alături de vecinii din Ucraina și este pregătit și dispus să primească eventualii refugiați, având în vedere că localitate se află la doar circa 20 de kilometri de graniță.

Unde ar putea fi cazați refugiații

Cetățenii ucraineni care încearcă să scape de situația dezastruoasă de acasă ar putea fi cazați în blocurile primăriei și unități care au fost folosite drept spații de carantină, acolo unde înainte stăteau persoanele cu COVID-19. Totodată, potrivit primarului, ar putea fi amenajate și tabere mobile pe stadioanele Primăriei, a mai adăugat Ionuț Pucheanu.

„Suntem alături de vecinii şi prietenii noştri ucrainieni, care învaţă şi lucrează la Galaţi, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa şi din ţara lor şi avem speranţa că acest conflict nemeritat se va sfârşi cât mai curând”, a scris primarul Pucheanu, pe Facebook.

Sute de ucraineni s-au stabilit într-o comună din județul Botoșani

Sute de ucraineni s-au stabilit în comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani. Numărul lor crește considerabil, susține primarul Maria Huțu, chiar dacă populația reală este constantă. În doar o lună peste 300 de cetățeni ucraineni au venit în Vârfu Câmpului, iar populație a crescut de la 9.136 la 9.412.

Comuna Vârfu Câmpului se află la circa 30 de kilometri distanță depărtare de Vama Siret, de la frontiera româno – ucraineană. Creșterea este una artificială, având în vedere că numărul cetățenilor români care locuiesc pe raza acestei comune este de doar 3.622.

″Într-o singură zi am avut şapte cetăţeni ucraineni care au solicitat reşedinţă definitivă în Vârfu Câmpului. Sunt mulţi în ultima vreme. Nu ştiu câţi sunt exact, dar oricum sunt cu zecile şi cu sutele într-o săptămână. Vin şi îşi fac documentele şi se mută pe Vârfu Câmpului. Este legat de situaţia conflictuală ruso-ucraineană. Probabil îi sperie şi ei caută să plece cât mai mulţi”, a afirmat primarul comunei.

Totodată, ministrul Lucian Bode a declarat că planul de acțiune pentru gestionarea unui flux masiv de refugiați la granița de nord a României a fost finalizat. Ministrul de Interne a precizat că astfel de tabere ar trebui operaționalizate în cel mai scurt timp, în județele Botoșani, Suceava, Iași și Maramureș.