Prima țară care susține anexarea regiunilor din Ucraina de către Rusia și amenință SUA. Declarațiile explozive care zguduie planurile NATO
Anexarea ilegală de către Rusia a celor patru regiuni din Ucraina a atras dezacordul întregii lumi, astfel că Vladimir Putin a fost aspru criticat pentru modul în care și-a îndeplinit „aspirațiile” teritoriale a patru regiuni ucrainene, pe care a dorit să le alipească la Rusia. Deși se credea că nicio țară nu este de acord cu acțiunile lui Vladimir Putin, o țară din Asia afirmă că susține decizia Rusiei de a anexa cele patru regiuni ocupate.
Țara care rivalizează cu valorile întregii lumi
În timp ce statele membre NATO pregătesc mai multe planuri de acțiune împotriva Rusiei, în cazul în care aceasta va ataca nuclear Ucraina și, implicit, orice stat occidental din apropiere, Coreea de Nord și-a anunțat prin intermediul Ministerului de Externe de la Phenian poziția de susținere față de anexarea de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene, Lugansk, Zaporojie, Donețk și Herson, potrivit agenției de presă de stat KCNA.
Imediat după ceremonia desfășurată la Moscova, în care Vladimir Putin a semnat anexarea regiunilor ucrainene, șeful NATO a transmis că statele membre nu vor recunoaște anexarea ileagală a Rusiei, ba mai mult, vor exista consecințe grave, dacă țara va folosi arme nucleare.
„Această anexare e ilegală și ilegitimă. NATO nu va recunoaște aceste teritorii ca parte a Rusiei. Aceste teritorii sunt Ucraina. Donețk e Ucraina, Lugansk e Ucraina, Zaporojie e Ucraina, la fel si Crimeea”, a transmis Stoltenberg.
Pe de altă parte, oficialii Coreei de Nord au transmis că respectă rezultatele referendumurile organizate de Rusia, prin care cetățenii și-au exprimat prin vot dorința anexării la țara vecină.
„Respectăm voința locuitorilor care au dorit să se reunească cu Rusia și susținem poziția guvernului rus de a face din aceste regiuni părți ale țării”, a declarat Cho Chol-su, șeful Departamentului Organizații Internaționale din cadrul Ministerului de Externe de la Phenian, potrivit agenției nord-coreene, preluată de TASS.
Anexarea celor patru regiuni a fost făcută respectând legea internațională
În continuare, oficialii Coreei de Nord au susținut că referendumurile au fost organizate și s-au desfășurat potrivit principiilor vizate de Carta ONU.
„Referendumurile au fost organizate în acord cu Carta ONU, care a consacrat principiul egalității popoarelor și dreptul la autodeterminare, în acord cu procedurile legitime care au făcut posibilă reflectarea voinței locuitorilor celor două republici și ai celor două regiuni”, a adăugat diplomatul nord-coreean.
În continuare, Cho Chol-su a reiterat scopul SUA de a menține în lume puterea, apelând la susținerea Consiliului de Securitate ONU, cu ajutorul căruia intervine în afacerile interne ale țărilor independente pentru a le încălca drepturile. Totodată, oficialul nord corean subliniază că acele vremuri au apus, iar SUA nu va fi lăsată să dețină monopol.
„Zilele în care SUA folosesc Consiliul de Securitate ONU ca pe un scut și un mijloc de agresiune pentru a-și menține dominația au trecut”, a concluzionat diplomatul, amintind totodată despre războaiele declanșate în fosta Iugoslavie, Afganistan și Irak de către Washington.