Prințul Harry a avut o primă reacție după ce soția sa, Meghan Markle, a născut un băiețel. El a stat de vorbă cu jurnaliștii imediat după nașterea copilului său.
Prințul Harry a declarat, luni, imediat după nașterea primului său copil, că este cea mai frumoasă experiență pe care a trăit-o vreodată. Vizibil emoționat, el s-a declarat bucuros că băiatul său și Meghan se simt bine.
“Sunt foarte fericit să anunț că suntem părinții unui băiețel, un băiețel foarte sănătos. Mama și copilul se simt foarte bine. A fost cea mai minunată experiență pe care mi-aș fi putut-o imagina. Cum reușesc femeile să facă ceea ce fac, este peste puterea mea de înțelegere. Suntem încântați și vrem să mulțumim tuturor pentru sprijinul și dragostea pe care ni le-au arătat. A fost uimitor”.
Prințul Harry nu a scăpat de întrebarea din partea jurnaliștilor referitoare la numele copilului. El a menționat că încă se gândesc la ce nume va purta acesta.
Palatul Buckingham a anunţat luni după-amiază naşterea celui de-al optulea strănepot al reginei Elisabeta a II-a.
„Regina, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales, ducesa de Cornwall, ducii de Cambridge, lady Jane Fellowes, lady Sarah McCorquodale şi Earl Spencer au fost anunţaţi şi sunt încântaţi de veşti”.
Marea Britanie e în sărbătoare după venirea pe lume a primului copil al cuplului format din Meghan Markle și Prințul Harry. Acesta este un băiețel, a anunțat Palatul Buckingham.
La scurt timp după ce Palatul Buckingham confirma că Meghan a intrat în travaliu, a apărut și vestea mult așteptată. Cuplul are un băiețel.
Prințul Harry a anunțat că este foarte fericit și a mulțumit publicului pentru sprijinul acordat în timpul sarcinii. Cei doi nu au vrut să știe înainte sexul copilului, așa că e posibil ca vestea că au un băiețel să fi fost o surpriză pentru amândoi.
Ducesa de Sussex, Meghan Markle, a intrat în concediu de maternitate în 18 martie, iar presa din Marea Britanie a intuit că va naște la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat sarcina în data de 15 octombrie 2018, prima zi a turneului pe care l-au făcut în Australia și Noua Zeelandă.