05 oct. 2021 | 15:30

Prima operațiune de capturare şi relocare a unui urs din Brașov: „Am operat pentru această captură cu două tipuri diferite de cuşti”

News
Prima operațiune de capturare şi relocare a unui urs din Brașov:
Prima operațiune de capturare şi relocare a unui urs din Brașov

În noaptea de luni spre marți, primăria Brașov a coordonat acțiunea de capturare și relocare a primelor exemplare de urși, în cadrul căreia s-au folosit două cuști – capcană. La acțiune au participat reprezentanții mai multor instituții cu atribuții privind gestionarea problemei animalelor sălbatice.

Operațiune de capturare și relocare a unui exemplar de urs

Este vorba despre o ursoaică cu trei pui, fiind aleasă pentru o primă capturare, pentru că se afla între casele din cartierul Schei. Primarul Allen Coliban a precizat că vor urma și alte astfel de exemplare care se întorc în mod repetat în zonele locuite.

„Am reuşit să capturăm prima ursoaică cu trei pui. Este o colaborare cu Garda Forestieră, specialiştii Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor Codlea, cu medicii veterinari. Iată că această celulă de intervenţie pentru cazurile de urs funcţionează la Braşov. (…) Am operat pentru această captură cu două tipuri diferite de cuşti. Avem în procedură de achiziţie două cuşti astfel încât să putem opera, pe viitor, cu infrastructură proprie. Până atunci, vom opera cu ajutorul celor de ICAS”, a declarat, marţi, primarul Allen Coliban.

De asemenea, acesta a menționat că ursoaica capturată nu va rămâne în apropierea orașului. Aceasta va fi recoltată, însă nu a precizat locația, deoarece așa a convenit cu administratorul fondului cinegetic.

Cinci ordine de derogare prin care s-a autorizat extragerea a cinci urși

Tanczos Barna, Ministrul Mediului, transmite că săptămâna trecută au fost emise cinci ordine de derogare. Cu ajutorul acestora a fost posibilă extragerea a cinci urși, însă alte zeci de dosare sunt în curs de actualizare.

De asemenea, Ministrul Mediului a precizat că urșii respectivi au atacat oameni care au ajuns în spital sau au distrus gospodării. Totodată, acesta a fost întrebat dacă actul normativ care stipulează intervenția în cazul atacurilor urșilor ar putea fi extinse și în afara localităților.

Acesta a răspuns, spunând că ordonanța este în dezbatere în Parlament și urmează să îi fie aduse amendamente.

„Am emis şi vom mai emite derogări în cazul exemplarelor periculoase, pentru că indiferent dacă vorbim de Ministerul Mediului sau de alte ministere, viaţa umană reprezintă o prioritate, chiar şi în cazul în care vorbim de o specie protejată sau strict protejată cum este ursul brun. (…)„Ministerul a emis ordin de derogare, nu a dat ordin să fie împuşcaţi urşii, am emis ordin de derogare prin care am făcut posibilă extragerea acelor exemplare, pentru că s-a solicitat din partea autorităţii locale şi din partea Asociaţiei de Vânătoare, pe baza acelor dosare de derogare, extragerea exemplarelor periculoase”, a declarat Tanczos Barna.

PlaySport
Anunț sumbru despre familia regală, după ce Kate Middleton a anunțat că are cancer! Ce se va întâmpla cu William după moartea Regelui Charles
Ego.ro
Dumnezeule! Cât de frumoasă este iubita lui Pescobar. De asta o ține ascunsă
Digi24
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel către aliații NATO
Cancan.ro
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Romania TV
Ce salarii mizerabile aveau angajaţii de la Gaşca Zurli. Un fost component al trupei a rupt tăcerea: "Am lucrat de luni pana duminică, până la unu noaptea!"
Capital.ro
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
EVZ.ro
Tzancă Uraganu, de urgență la spital. Ce a pățit familia manelistului
Adevarul
O manichiuristă din București se laudă cu câștigurile dintr-o singură zi: „Eu ca inginer nu fac atâția bani în afara țării” VIDEO
BZI.ro
Scandal cât casa la Gașca Zurli: Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!
Spynews.ro
Artiștii din România îl plâng pe George Nicolescu, cântărețul orb care a murit la 74 de ani. Mesajele de durere ale colegilor de breaslă
Libertatea.ro
„Nu cred!” Un brașovean și-a construit legal o „vilă” pe un bloc cu 8 etaje: „Există contract de vânzare cumpărare”
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Atentie, imagini sensibile! Un martor cheie a postat imagini de la crima care a socat Romania. FOTO
Redactia.ro
Acum lista e completă: așa arată topul favoritelor la câștigarea EURO! Situație bizară cu România
Digisport.ro
Ce spune Cătălin Scărlătescu despre noii jurați de la Chefi la Cuțite: „Asta i-a și făcut să ajungă acolo în locul nostru”
Click.ro
Primele imagini cu Gianina Crișan, iubita lui Pescobar, după ce a născut! Cum s-a filmat tânăra la două săptămâni de când a devenit mamă
Viva.ro
Imagini virale cu dictatorul din Belarus. Cu un cățel alb și pufos în brațe, Lukașenko vorbește cu generalii despre atacarea Poloniei
Digi24
O româncă din Spania a crezut că Brad Pitt a văzut-o pe TikTok și s-a îndrăgostit de ea. Apoi i-a cerut bani
Digi24
Retrasă din lumea mondenă, fosta bombă sexy e de nerecunoscut! S-a apucat de scris cărți de bucate
Unica.ro
Viața la bloc. Ce nu are voie să-ți facă administratorul. E ilegal!
EVZ.ro
Loredana Groza, gest emoționant pentru Petra, tânăra nevăzătoare devenită virală în mediul online. Cum a surprins-o marea artistă / VIDEO
Spynews
Îți vine amenda direct acasă! Șoferii vor fi sancționați automat. Nu mai scapă nimeni
Capital.ro
Vom plăti taxe și impozite mai mari pe proprietăți. Când va intra în vigoare
Antena 3
Antonia a renunțat la haine și a pozat provocator. Viitoarea soție a lui Alex Velea a făcut furori
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
VOUCHERE pentru angajații din PRIVAT! Anunțul ministrului Muncii
Mediaflux
Artiștii din România îl plâng pe George Nicolescu, cântărețul orb care a murit la 74 de ani. Mesajele de durere ale colegilor de breaslă
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Bebelușul pietrificat care a stat 56 de ani în burta mamei. Cum a fost posibil cazul uluitor și ce s-a întâmplat cu femeia
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro