Războiul din Ucraina continuă să facă victime, iar ultimele demersuri făcute de Rusia amplifică și mai mult tensiunile la nivel internațional. Pe acest fond, precum și pe fondul ultimei întrevederi dintre Putin și președintele chinez, suspiciunile Occidentului au crescut și mai mult, anticipând o posibilă implicare directă a Chinei în conflict. De cealaltă parte, prietenul lui Putin face un anunț halucinant despre Al Treilea Război Mondial, vorbind de un scenariu apocaliptic.
Președintele Belarus și aliat de lungă durată al lui Putin, Alexander Lukașenko, a avertizat că amenințarea celui de-al treilea război mondial se profilează la orizont. Lukașenko a declarat că lumea s-ar putea îndrepta spre al treilea război mondial din cauza sprijinului tot mai mare al NATO pentru Kiev.
El a spus chiar că Rusia ar putea ajunge să folosească arme nucleare pentru a învinge forțele ucrainene dacă Occidentul își continuă planul de invazie, confomr publicației The Daily Mail.
Liderul este cunoscut drept ultimul dictator al Europei și a fost un susținător ferm al președintelui Vladimir Putin încă de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina. Belarus chiar a oferit Rusiei baze militare care au permis Moscovei să aibă un avantaj în războiul care face ravagii.
Lukașenko a afirmat, de asemenea, că Occidentul plănuiește să invadeze și să distrugă Belarusul și a declarat că decizia Occidentului de a trimite tancuri de luptă în Rusia a adus lumea cu un pas mai aproape de o „apocalipsă nucleară”, afirmând că Putin poate declanșa un atac nuclear dacă Occidentul continuă cu amenințarea sa
„Ca urmare a eforturilor Statelor Unite și ale sateliților săi, în Ucraina a fost declanșat un război la scară largă. Un al treilea război mondial cu focuri nucleare se profilează la orizont
Este imposibil să învingi o putere nucleară. Dacă liderii ruși înțeleg că situația amenință să provoace dezintegrarea Rusiei, vor folosi cea mai teribilă armă. Acest lucru nu poate fi permis”, a afirmat președintele belarus într-un discurs televizat, conform raportului The Daily Mail.
În discursul său adresat națiunii, Alexander Lukașenko a lansat mai multe acuzații la adresa Occidentului și chiar i-a acuzat pe aliații ucraineni că încearcă să invadeze Belarusul.
„Credeți-mă pe cuvânt, nu v-am înșelat niciodată. Ei se pregătesc să invadeze Belarusul pentru a ne distruge țara. Trebuie să ne oprim acum, înainte de a începe o escaladare. Îmi asum riscul de a sugera o încetare a ostilităților… o declarare a unui armistițiu, altfel Occidentul va vedea incendii nucleare.
Astăzi este un moment unic care nu va mai exista niciodată în istoria Rusiei, a Belarusului şi a Ucrainei, nici în istoria lumii, şi mai ales în istoria europeană (…). Înţelegeţi şi ştiţi cu toţii, singura cale este să negociaţi. Negocieri fără precondiţii.
Toate problemele teritoriale, de reconstrucție, de securitate și de altă natură pot și ar trebui să fie rezolvate la masa negocierilor, fără condiții prealabile”, a declarat Lukașenko în timpul unui discurs televizat despre starea națiunii.
Liderul est-european se află la putere din 1994 și este cel mai înfocat susținător al liderului de la Kremlin și a operațiunilor speciale desfășurate de acesta pe teritoriul ucrainean.