26 mai 2023 | 08:57

Preşedintele care l-a înfruntat pe Vladimir Putin. L-a criticat în faţa tuturor, ce s-a întâmplat după

Politică Externă
Preşedintele care l-a înfruntat pe Vladimir Putin. L-a criticat în faţa tuturor, ce s-a întâmplat după
„Îmi cer scuze, dar chiar și armele nucleare sunt una pentru două acum”

Vladimir Putin se pare că este din ce în ce mai criticat, surprinzător, inclusiv de oameni despre care se presupune că i-ar fi loiali. O astfel de situație i-a pus față-în-față pe Putin și un alt șef de stat, Kassym-Jomart Tokayev, iar momentul a avut loc la o întâlnire la nivel înalt. Citește mai departe și află cum  l-a înfruntat Kassym-Jomart Tokayev pe Vladimir Putin, acesta din urmă criticat fiind în faţa tuturor.

Întâlnire la nivel înalt la Moscova între Vladimir Putin și Kassym-Jomart Tokayev

În plin război cu Ucraina, Vladimir Putin își conduce țara ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. În consecință, a decis ca în aceste zile să prezideze summitul Uniunii Economice Euroasiatice (UEE) la Moscova, eveniment ce a avut loc între 24 și 25 mai. Pe 24 mai, președintele Rusiei a luat cuvântul în cadrul celei de-a doua sesiuni plenare a celui de-al doilea Forum economic eurasiatic, având ca temă „Integrarea eurasiatică într-o lume multipolară”.

Vezi și: Ucraina a recunoscut! Asasinarea lui Vladimir Putin, pe lista de priorități. Anunțul care va arunca în aer planurile Occidentului

A doua zi, pe 25 mai, Vladimir Putin a participat la reuniunea Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, unde participanții la reuniune au discutat despre punerea în aplicare a priorităților președinției Rusiei în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice în 2023. Printre acestea se numără asigurarea securității energetice și alimentare, independența tehnologică și financiară, accelerarea transformării digitale, eliminarea barierelor de reglementare și comerciale, dezvoltarea infrastructurii de transport și alte aspecte.

Vezi și: Cum arată locul în care s-ar ascunde Vladimir Putin. Liderul rus se teme pentru viaţa lui. Foto

Agenda a mai inclus și aspectele legate de activitatea internațională a Uniunii și de extinderea legăturilor comerciale și economice cu țările terțe și asociațiile regionale. În timpul acestor sesiuni Vladimir Putin a avut o serie de întâlniri cu liderii statelor membre ale EAEU și cu liderii statelor invitate la summit, printre care și președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev.

Vezi și: Vladimir Putin i-a dat șah mat lui Volodimir Zelenski. Cum a reușit să-l lase fără casă. Tensiunile ating cote maxime în Occident

În cadrul întâlnirii,Kassym-Jomart Tokayev a criticat Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU) condusă de Rusia și a părut să se pună în gardă împotriva integrării politice între membrii săi. Kazahstanul, un stat bogat în petrol și care a fost în mod tradițional cel mai apropiat aliat al Moscovei în Asia Centrală, a fost zguduit de invazia Ucrainei, care a stârnit temeri privind ambițiile geopolitice ale Rusiei.

Kassym-Jomart Tokayev, preşedintele care l-a înfruntat pe Vladimir Putin: „Nu sunt în favoarea dramatizării situaţiei”

În cadrul unei sesiuni plenare a EAEU de la Moscova, președintele Kassym-Jomart Tokayev a declarat că Kazahstanul vede uniunea ca pe un bloc exclusiv economic.

„Acest lucru este exact ceea ce este stipulat în tratatul din 2015. Orice alte domenii de integrare ar trebui să fie luate în considerare doar  prin prisma economiei. Cred că nu este momentul şi nici locul potrivit pentru a enumera numeroasele fapte de blocaj şi restricţii reciproce care apar cu regularitate – încă apar cu regularitate.

Nu sunt în favoarea dramatizării situaţiei, dar problemele trebuie să fie rezolvate.”, a spus Tokayev, adresându-se omologului său rus Vladimir Putin.

Vezi și: Șeful Wagner, semnal de alarmă către Vladimir Putin: „Suntem într-un asemenea hal că am putea pierde Rusia”

În același timp, a spus Tokayev, integrarea economică în cadrul EAEU se află într-un „punct delicat”, uniunea fiind efectiv divizată în două părți.

„Avem un stat al Uniunii în cadrul EAEU. Crearea unui stat conform formulei Două țări, un stat, cu un singur spațiu politic, juridic, militar, economic, monetar, cultural și umanitar, cu un singur guvern al uniunii și un singur parlament al uniunii.”, a mai spus preșesintele Kazahstanului, referindu-se la Rusia și Belarus.

Tokayev l-a criticat în faţa tuturor

Continuându-și discursul, Tokayev a readus în discuție alianța mult prea apropiată dintre Vladimir Putin și Lukașenko, președintele Belarus, încercând să facă și o glumă pe această temă, spunând că „Îmi cer scuze, dar chiar și armele nucleare sunt una pentru două acum”, referindu-se la recenta desfășurare de arme nucleare de către Rusia în țara vecină Belarus.

Vezi și: Informații îngrijorătoare despre aliatul lui Vladimir Putin. Ce s-a întâmplat cu Alexandru Lukașenko la scurt timp după ce a părăsit Rusia

Reacția lui Putin a fost de a-i transmite ceva la ureche președintelui Belarus, ulterior strângându-i mâna, dar Kassym-Jomart Tokayev și-a continuat discursul, menționând că țările din a doua parte, Kazahstan, Kârgâzstan și Armenia, au un nivel diferit de integrare.

Kassym-Jomart Tokayev a spus apoi că integrarea economică în cadrul EAEU are loc în contradicție cu acordurile și obiectivele fondatoare ale blocului, având in vedere că în 2022, Rusia a suspendat în mod repetat tranzitul petrolului kazah prin terminalul său din Novorossiysk, ceea ce a obligat autoritățile kazahe să caute rute alternative. Ulterior, în primul trimestru al anului 2023, exporturile de petrol kazah care ocolesc Rusia prin ruta maritimă transcaspică au crescut de șase ori, ajungând la 163.400 de tone.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Vremuri de coșmar pentru români. Sărăcia bate la ușă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro