Presa britanică îl critică pe Steven Gerrard pentru decizia drastică luată în cazul Ianis Hagi
Glasgow Rangers a obținut sâmbătă o victorie foarte importantă în lupta pentru titlul din Scoția. A învins chiar pe terenul marii rivale, Celtic Glasgow, în Old Firm Derby. A fost 2-0 pentru echipa lui Steven Gerrard, care a ales să îl lase pe bancă pe Ianis Hagi. Ba chiar mai mult, internaționalul român a rămas rezervă neutilizată în primul și a ratat astfel șansa să își treacă un prim mare derby în palmares. Analiștii de la BBC l-au felicitat pe Gerrard pentru victoria obținută. Dar nu au putut înțelege rațiunea pentru care Ianis Hagi a fost „uitat pe banca de rezerve”. I s-a amintit lui Gerrard cât de mare a fost contribuția românului de la venirea sa la club.
Ianis Hagi nu a fost folosit nici măcar un minut în victoria contra lui Celtic Glasgow, scor 2-0
„Ianis Hagi a stat pe banca lui Rangers, ceea ce e puțin surprinzător. Având în vedere influența sa creativă de până acum în jocul trupei lui Gerrard. Mijlocașul român de 21 de ani a fost implicat în nouă goluri de la sosirea sa la club, inițial sub formă de împrumut. Cu trei peste oricare alt jucător de pe Ibrox Park.
El a oferit pasa decisivă la trei dintre ultimele patru goluri ale lui Rangers. E poate puțin bizar să îl vedem uitat pe bancă. De partea cealaltă, deși Alfredo Morelos s-a întors de la națională după o pasă decisivă pentru Columbia în egalul cu Chile, atacantul nu a reușit să marcheze contra lui Celtic în ultimele 10 meciuri contra campioanei Scoției”, a notat BBC.
Cu victoria contra lui Celtic, Glasgow Rangers îşi confirmă poziţia de lider în Scoţia. Are 29 de puncte după primele 11 partide, faţă de doar 25 ale rivalei sale. Dar „verzii” au un meci mai puţin disputat. După 9 ani în care Celtic a reuşit să îşi asigure titlul de campioană, fanii lui Rangers speră că acesta va fi sezonul lui Rangers.