Preparatele pe care le gătește Monica Bârlădeanu de Crăciun. Este foarte pricepută

de: Bișinicu Andreea
15 12. 2022

Spiritul sărbătorilor le-a cuprins și pe vedetele din România, care se pregătesc intens de Crăciun. Frumoasa actriță Monica Bârlădeanu abia așteaptă să orneze bradul în Seara de Ajun, alături de cei mai apropiați prieteni. În bucătărie, bruneta va prepara cele mai bune mâncăruri tradiționale. Cum sună meniul ei de sărbători.

Ce gătește Monica Bârlădeanu de sărbători

Monica Bârlădeanu are de gând să se distreze la maximum în luna decembrie. Actrița mărturisește că, de Crăciun, va petrece alături de familie și cei dragi, în timp ce Revelionul o va prinde pe pârtia de schi, într-o excursie binemeritată.

În ceea ce privește meniul pentru masa festivă, Monica Bârlădeanu are de gând să gătească sarmale și friptură la cuptor, preparate care-i ies delicioase. În schimb, vedeta nu se va grăbi să frământe aluatul pentru cozonac.

„Crăciunul, în familie și de Revelion o să merg la schi. (…) Cu siguranță anul acesta nu fac cozonac, dar cu siguranță fac o mare friptură la cuptor.

Cel mai probabil o să mă bag și la sarmale. Ardeii umpluți îmi ies foarte bine, la sarmale mai avem de exersat.”, a declarat Monica Bârlădeanu la Antena Stars.

Citește și Monica Bîrlădeanu a impresionat la Chefi la cuțite. Ce au spus Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu

„Eu nu am nicio problemă să dorm în frig!”

La 43 de ani, Monica Bârlădeanu pare să fi descoperit secretul tinereții veșnice. Actrița are o siluetă de invidiat, forme voluptoase și trăsăturile unei zeițe.

Întrebată care este secretul figurii sale princiare, vedeta mărturisește că doarme în condiții neobișnuite, fiind obișnuită să seteze termostatul din dormitor pe 17 grade.

„Aprilia, managera mea, știe și îmi tot zice că reușesc să mă mențin așa pentru că dorm la 17 grade. Dorm în frig. Eu nu am nicio problemă să dorm în frig, sunt pe aer condiționat, pe frig, îmi place pe rece, să fie cât mai rece.

Dincolo de asta, îngrijirea pielii pentru mine este pasiunea absolută. Mă pasionează tot ce nu implică intervenții, pentru că dacă intervii modifici trăsături. Dacă ai modificat trăsături e o problemă.

Dar tot ce înseamnă stimulare, potențare a trăsăturilor pe care tu le ai deja, la asta sunt cel mai deschis om. Mă documentez, mă duc fac stimulări, lasere și așa mai departe”, a dezvăluit Monica Bârlădeanu, în exclusivitate pentru ego.ro.

Citește și Secretul uimitor al frumuseții Monicăi Bârlădeanu. Câte grade sunt în dormitorul ei